Amendă de 12.000 lei pentru carnea cu puroi. update: Reacția companiei Kaufland

Controlul realizat de inspectorii sanitar-veterinari gorjeni la supermaketul Kaufland din Târgu Jiu, după ce un client a reclamat faptul că i-a fost vândută carne cu puroi, s-a lăsat cu sancţiuni. Supermarketul a fost amendat cu suma de 12.000 de lei. Sancţiunea aplicată de reprezentanţii Direcţiei Sanitare (DSV) Gorj nu a fost doar pentru vânzarea cărnii improprii consumului, ci şi pentru alte deficienţe din punct de vedere al siguranţei alimentelor.

Scandalul legat de carnea comercializată la Kaufland a plecat de la o sesizare depusă de un bărbat din Runcu, care a cumpărat sâmbătă circa 1,3 kg de ceafă de porc. Când a vrut să o prepare, gorjeanul a realizat că din bucata de carne iese o spumă alb-verzuie. Autorităţile au stabilit că lotul de carne provine din Germania. „Este un abces cu puroi. Acesta se poate face de la o contuzie, animalul fiind în viaţă, o injecţie prost făcută. S-a făcut un flegmon acolo, apoi s-a inflamat, s-a făcut colecţie de puroi şi n-a mai apucat să se resoarbă”, a declarat Nicolae Călescu, şeful DSV Gorj.

update: Reacția companiei

Poziția oficială a companiei Kaufland România
 
Furnizorul nostru din Germania și-a asumat problema, iar potrivit declarațiilor acestuia, se pare că a fost provocată de o contuzie a animalului. Ne-a asigurat că acest tip de situații sunt total izolate. Din păcate, contuzia era în interiorul mușchiului, așa că nu putea fi identificată decât în momentul felierii, produsul fiind comercializat în bucăți întregi.

 Furnizorul derulează periodic analize microbiologice pe mostre de carne, cu laboratoare externe.

 Subliniem că produsul era în termen de valabilitate și a venit însoțit de declarație de conformitate din partea furnizorului. Vă asigurăm că magazinele Kaufland respectă toate normele igienico-sanitare și toate condițiile de depozitare și vânzare, conform legii.

Vizualizări: 859

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: