Amendat pentru primul afiş rupt în campania electorală

Un bărbat de 40 de ani din Ţicleni a fost amendat vineri după-amiază cu suma maximă prevăzută de lege pentru că a rupt un afiş electoral expus în vitrina unui bar din oraş. Dumitru Vâlcu a fost sancţionat cu 2500 de lei după ce, de faţă cu mai multe persoane, a intrat în localul respectiv şi s-a declarat împotriva prezenţei afişului expus în geam. Afişul aparţinea Partidului Social Democrat, bărbatul amendat rupându-l fără să stea pe gânduri

Conform Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj, administratorul localului a solicitat prezenţa unui echipaj de poliţie, echipaj care s-a deplasat imediat la locul incidentului. Purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, inspectorul Daniel Tică, afirmă că afişul fusese expus în vitrină cu acordul administratorului localului. Amenda aplicată contravenientului a fost în limita maximă prevăzută de legislaţie pentru a fi descurajate astfel de fapte în perioada care urmează până la sfârşitul campaniei electorale, menţionează Tică.

„Având în vedere că distrugerea, deteriorarea, murdărirea, acoperirea prin scriere sau în orice mod a listelor electorale, a platformelor program afişate sau a oricăror alte afişe ori anunţuri de propagandă electorală tipărite, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei, conform art. 51, alin 1 din Legea nr. 35/2008, poliţiştii au dispus sancţionarea celui în cauză cu amendă în valoare de 2.500 lei”, a precizat purtătorul de cuvânt.

Vizualizări: 171

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: