Amenințări după o ciocnire în trafic
Scandal și amenințări după o tamponare pe strada Traian din municipiul Târgu Jiu. Două mașini au fost avariate duminică după ce un tânăr, de 26 de ani, din comuna Runcu, a intrat în coliziune cu un autoturism care circula din sens opus, condus de un bărbat de 34 de ani, din municipiul Târgu Jiu.
Ulterior, la fața locului a venit un bărbat, de 50 de ani, din Runcu, care a sesizat cș a fost agresat de un tânăr, de 29 de ani, din municipiul Târgu Jiu, refuzând însă acordarea de îngrijiri medicale.
„Cu ocazia cercetărilor efectuate, tânărul de 26 de ani, din comuna Runcu, conducătorul autoturismului intrat pe contrasens, a formulat plângere cu privire la săvârșirea infracțiunii de amenințare, constând în aceea că doi tineri, de 29 și 34 de ani, din municipiul Târgu Jiu, l-ar fi amenințat cu acte de violență. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere, lovire sau alte violențe și amenințare”, a comunicat IPJ Gorj.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Cercetările continuă în vederea administrării probatoriului și documentării activității infracționale, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu.