Amenzi usturătoare dacă parchezi în locuri nepermise

Polițiștii locali din municipiul Târgu Jiu acționează în această perioadă pentru fluidizarea traficului și eliberarea celor mai aglomerate artere în acest sens. Șoferii din Târgu Jiu trebuie să aibă mare atenție unde își parchează mașinile dar mai ales cât timp staționează în locurile nepermise. Se pot alege cu amenzi usturătoare.

Strada Calea București a fost luată în vizor, joi dimineață, de polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație Rutieră. Imediat au început să apară și șoferi neatenți la semnele de circulație. Astfel de acțiuni vor avea loc frecvent în perioada următoare iar șoferii care nu se conformează regulilor de circulație riscă până la două puncte amendă. ”Polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație Rutieră au acționat în mai multe zone din municipiul Târgu Jiu. Am acționat chiar și pe Calea București, una din zonele intens circulate din oraș. S-a mers inițial pe prevenție, nu au fost aplicate sancțiuni. Le recomandăm celor care circulă și în această zonă dar și în celelalte zone din oraș să fie atenție, să nu staționeze decât în zone permise și nu pe principalele artere de circulație din municipiu. Amenzile sunt cuprinse între 100 și 300 de lei conform hotărârii de Consiliu Local 125/2011”, a spus Alexandra Petrița, purtătorul de cuvânt al Poliție Locale Târgu Jiu. Acțiunea de joi a Poliției Locale a fost una mai ales de prevenție urmând ca în zilele următoare să se lase și cu amenzi pentru șoferii care nu respectă legislația rutieră.

Vizualizări: 663

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: