Tergiversarea adoptării bugetului naţional, fenomen întâmplat în fiecare an, pentru diverse motive, cele mai multe ţinând de tot felul de comisii şi de nemulţumirea opoziţiei faţă de alocări, credeam că este o chestiune specific românească. Credeam că noi ne bălăcărim aici pentru fiecare leu în plus prefăcându-ne că negociem. Nesfârşitele certuri dintre putere şi opoziţie şi uneori chiar în interiorul opoziţiei sau al puterii ne ţin ocupaţi, iar pofta noastră de chibiţare ne situează mult sub evenimentele serioase din lume pe care dacă am vrea şi am putea să le observăm am avea ocazia să ne dăm seama cu cinci minute mai devreme de ce ni se întâmplă. Pentru că pe lumea asta nimic nu e întâmplător şi n-am inventat noi roata! Din cauză că ne ţinem mintea ocupată cu tot felul de nerozii ne lăsăm surprinşi de evenimentele majore ce se rostogolesc peste noi de parcă ele ar fi răsărit din neant, de parcă ele ar fi un „dat” pe care nu-l putem, nici ocoli şi nici sări. Ocupaţi să aflăm mai devreme cu o secundă cum a respirat Băsescu când a afirmat că şi el ar fi trecut Prutul în urmă cu 50 de ani, căutând cu înfrigurare înjurăturile ruşilor şi mângâierile pe cap ale americanilor, zgândărindu-l pe Ponta la anticipate şi mizând pe prezenţa lui Antonescu la serviciu ne aruncăm cu eroism în troaca politicii româneşti uitând să fim reali şi raţionali. Si dacă deştepţi tot nu suntem ca să inventăm noi lumea atunci ar fi bine măcar să ne uităm serios la ea. Peste ocean, cota de îngrijorare a americanilor a atins punctul de fierbere şi are serioase şanse să dea în clocot dacă democraţii şi republicanii nu se vor înţelege asupra acordului privind  Bugetul SUA. Joi după amiază puterea şi opoziţia americană ar fi trebuit să găsească soluţia care să nu ducă America după 2 august în situaţia cumplită de incapacitate de plată, situaţie prefigurată de Trezoreria americană şi anunţată public. Democraţii lui Obama, care nu deţin majoritatea în Congresul american şi-ar dori trei lucruri principale: ridicarea plafonului de îndatorare care acum a ajuns la exorbitanta sumă de 14.000 de miliarde de dolari, taxe pentru bogaţi şi reducerea cheltuielilor sociale. La prima vedere dar la alte dimensiuni ei cer cam tot ce a cerut şi actuala guvernare din România pentru că pericolul este acelaşi, colapsul! Înainte de ultimele discuţii asupra acestui acord, care va influenţa din nou lumea, preşedintele Obama s-a arătat public destul de îngrijorat în condiţiile în care nu va obţine acordul republicanilor anunţând A Doua Recesiune Economică.Nu cred că republicanii americani sunt politicieni iresponsabili să arunce lumea întreagă într-o nouă morişcă chiar dacă le vine greu să înghită că se împrumută în ritm alarmant de la chinezi, dar preşedintele Obama pentru ei este un fel de Băsescu pentru Ponta şi Antonescu. De ce şi-ar dori doar ai noştri o schimbare şi ai lor nu?!