An bun pentru pugiliştii gorjeni

Anul 2016 s-a dovedit a fi unul dintre cei mai buni pentru pugiliştii gorjeni, antrenaţi de familia antrenorilor emeriţi Leontina şi Ninel Geică. În acest an, sportivii antrenaţi de Leontina şi Ninel Geică au câştigat nu mai puţin de 13 medalii. Aceştia au reprezentat Clubul Sportiv Pandurii Târgu Jiu, condus de Mihai Prunariu.

Antrenorii Leontina şi Ninel Geică se declară mulţumiţi de rezultatele elevilor săi. „Într-adevăr, a fost un an bun. Sportivii noştri au reuşit să se impună în faţa celor de la cluburile de renume din ţară. Toate aceste performanţe sunt roadele muncii şi eforturilor depuse în anii de antrenament. Sperăm ca şi anul 2017 să fie cel puţin la fel de bun ca 2016”, a declarat antrenorul Ninel Geică.
Printre pugiliştii care au făcut cinste judeţului, aducând acasă medalii de aur, argint şi bronz, se află şi trei fete: Roxana Ana Pătraşcu, categoria 69 de kilograme, care a câştigat titlul de campioană la competiţia din vară, de la Mangalia, şi locul II la Cupa României, la competiţia de la Râmnicu Sărat; Elena Valentina Diţă, categoria 54 de kilograme, care a câştigat medalia de bronz la senioare, tot în cadrul la competiţiei de la Mangalia; Larisa Ionela Achim, categoria 81 de kilograme, care a ieşit vicecampioană naţională la tineret, obţinând tot în acest an şi medalie de argint la Cupa României, de la Râmnicu Sărat.
Nici băieţii nu s-au lăsat mai prejos şi au reuşit să urce pe podium la competiţiile naţionale la care au participat. Printre campionii antrenorilor Leontina şi Ninel Geică se află: Elvis Constantin Stana, categoria 80 de kilograme, vicecampion naţional la juniori, din luna octombrie; Alexandru Marian Ioncilă, categoria 80 de kilograme, juniori, care a obţinut medalie de bronz la Campionatul Naţional de Box, de la Târgu Jiu, din luna octombrie, şi medalie de bronz la Cupa României, la Brăila; Alexandru Marian Maratu, categoria 54 de kilograme, juniori, care a obţinut medalie de bronz la campionatul naţional din luna octombrie; Andrei Musteţ, categoria 50 de kilograme, cadeţi, a obţinut medalie de bronz la Campionatul Naţional de la Zalău, din luna decembrie, şi medalie de argint la Cupa României. Dublu medaliat este şi Valentin Teodor Chiriţescu, categoria 48 de kilograme, cadeţi. Acesta a obţinut medalia de bronz, luna aceasta, la Campionatul Naţional de la Zalău, şi medalie de argint la Cupa României.

Vizualizări: 256

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: