Andronescu, noul măr al dihoniei pedelisto-pesedistă

Coaliţia de la guvernare nu se mai bate în principii, ci în femeile din Guvern. Ultima hârâială nu se mai ţese în jurul aşa-ziselor ministrese piţipoance, ci în jurul Ecaterinei Andronescu pe care a muşcat-o şarpele de partid şi a lansat un ordin prin care toţi cei aproape 16.000 de directori de scoală ar trebui numiţi de domnia sa în persoană. Asta în condiţiile în care tot în coaliţie s-a stabilit ca acest atribut să fie lăsat comunităţii locale în care-şi desfăşoară activitatea şeful şcolii. Cum posturile de inspectori generali la învăţământul judeţean au fost negociate la sânge de cele două partide, pe principiul una mie, una ţie şi alta lui Sf. Ilie, judeţele ţării au inspectori generali  din cele două culori politice, funcţie de cum s-a tras la bileţele, dacă vă mai aduceţi aminte ţigăneala de după alegerile locale.

PSD s-a gândit că nu e de ici, de colo, să aibă toţi directorii de şcoli în ograda lui, pentru că  alegerile sunt aproape, iar secţiile de votare sunt majoritatea în şcolile localităţilor. Unui director de scoală îi poţi promite multe dacă mai pe faţă, mai pe dos, face campanie pentru unul sau altul din partidele care au candidaţi la prezidenţiale. Ministrul Andronescu  n-ar recunoaşte nici picată cu ceară că acesta e motivul pentru care a dat nefericitul ordin şi o ţine una şi bună că a vrut, dimpotrivă, să-i scape pe directori de politizate! Ei, aşi! Democrat liberalii au sărit ca arşi la aflarea veştii şi au sărit cu gura lui Boc pe ministresă, ameninţând-o cu remanierea dacă nu-şi retrage ordinul. Alde Dragnea s-au tot învârtit în jurul cozii şi au promis că vorbesc ei cu Androneasca să transmită ea în teritoriu să nu-i ia nimeni în seamă ordinul dat! Să vezi şi să nu crezi! Adică un ministru după ce dă un ordin în urma căruia te-ai aştepta să fugă toţi subalternii să-l pună în practică, le mai dă un telefon şi le spune că ordinul a fost o glumă şi nu trebuie să-l ia în seamă.

Simplu ar fi, dacă în coaliţie s-ar vorbi aceeaşi limbă, ca ministrul care a dat ordinul să-l revoce şi atunci s-ar stinge gâlceava. De ce să avem noi ceva simplu, când putem să avem ceva complicat! În asemenea situaţie fiecare o ţine pe a lui şi coaliţia se joacă de-a surda-n copac. Andronescu nu-şi revocă ordinul, Boc o ameninţă cu remanierea, membrii ceilalţi de partide fac galerie când pro, când contra, iar directorii de şcoli rămân interimari în majoritatea şcolilor din ţară. La aşa politică, aşa şcoală! Când te gândeşti că ditamai rectorul şi profesorul  universitar Ecaterina Andronescu a fost garantată de Vanghelie, ar trebui să te aştepţi să şi conducă destinele învăţământului ca el.

Vizualizări: 116

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: