Angajaţii ai CFR, tâlhăriţi într-o gară din Defileul Jiului

Au luat bătaie ca hoţii da cai, au rămas şi fără acte, bani şi telefoane şi au trebuit să mai aştepte şi două săptămâni până când poliţiştii de la Transporturi Feroviare i-au prins pe agresori. Este trista experienţă de viaţă de care au avut parte doi angajaţi CFR, peste care au intrat trei indivizi din Valea Jiului. Agresorii au fugit de la faţa locului cu un taxi şi au crezut până ieri, zi de 13, că nimeni nu le mai dă de urmă.

Staţia CFR Meri, situată între Lainici şi Bumbeşti Jiu, este locul unde s-au petrecut faptele violente. Doi bărbaţi lucrau aici în momentul în care, noaptea, trei indivizi au spart uşa şi au intrat peste ei, cerându-le banii şi telefoanele mobile. „Eram cam 4.30 în momentul în care eu scriam în condică. Dintr-o dată am apucat să văd pe geam că vin nişte tineri şi sparg uşa de la intrare cu piciorul. Erau trei persoane care s-au repezit la impiegatul de mişcare şi cereau telefonul. Îi spuneau să le dea telefonul, deşi colegul meu nu le luase nimic, mai ales că nu-i ştia. Eu i-am spus să le dea telefonul, după care doi inşi m-au apucat pe mine şi m-au pus pe jos. M-au lovit la cap, încercând să îmi ia portofelul din buzunar de la pantaloni. Pentru că aveam picioarele adunate, cum eram căzut pe jos, m-au lovit şi mai tare la tâmplă şi atunci a trebuit să mă întind pe jos de tot. Aşa au putut să scoată portofelul şi au ieşit afară din staţie. Am reuşit să o iau la fugă după ei şi să strig după ajutor, dar acolo nu sunt decât două case şi nu prea avea cine să ne audă. Naşul meu stă acolo şi dimineaţa mi-a spus că m-a auzit că am strigat că au venit hoţii, dar el credea că sunt hoţii la găinile lui şi de aia nu a intervenit”, a povestit Emil Pistolea, unul dintre cei doi bărbaţi agresaţi.

Colegul lui, Florin Ecobici, a avut până acum ochii şi buzele umflate, el spunând că bătaia pe care a primit-o la cei circa 50 de ani ai săi de la indivizi care nu au nici jumătate din vârsta sa nu o va uita prea curând. „Pur şi simplu au sărit pe mine ca să le dau eu telefonul lor. Prea multe nu-mi aduc aminte pentru că m-au lovit destul de rău. Am reuşit să-mi pun mâinile la cap şi să trec prin nişte vestiare ca să reuşesc să ies prin uşa spartă de ei. Atunci trecea un tren şi i-am făcut semne mecanicului ca să anunţe Poliţia”, spune impiegatul din gara Meri.

ACUZAŢII

Cei doi salariaţi ai CFR au reuşit să reţină suficiente indicii care să le fie de folos poliţiştilor care au aflat că agresorii au fugit spre Petroşani cu ajutorul unui taxi care îi aştepta în apropierea gării. A doua zi drumarii au găsit în zona Lainici, la kilometri distanţă, actele unuia dintre bărbaţii tâlhăriţi. Documentele erau aruncate pe marginea şoselei. Toţi cei patru sunt acuzaţi de tâlhărie şi riscă până la 20 de ani de închisoare dacă vor fi găsiţi vinovaţi, totul pentru că au poftit la două telefoane mobile şi la câteva sute de lei.

Vizualizări: 133

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: