Angajaţii CEO Oltenia nu vor să semneze contractele de muncă

Mii de salariaţi ai Complexului Energetic Oltenia (CEO) au fost chemaţi, ieri, la semnarea Contractului Individual de Muncă (CIM) după aprobarea noului Contract Colectiv de Muncă (CCM), însă mulţi refuză semnarea documentului. Salariaţii au constatat că nu au vor avea mai mulţi bani, ba chiar mai puţini în unele situaţii. Sindicaliştii din minerit şi energie confirmă nemulţumirile oamenilor şi dau câteva explicaţii.

Una au auzit în sălile de apel şi alta scrie pe hârtiile ce le-au fost puse în faţă minerilor şi energeticienilor.De câteva zile au început discuţiile pentru negocierea unui contract individual de muncă ce va avea, evident, la bază regulile deja stabilite cu administraţia prin CCM, semnat în urmă cu mai bine de o lună.Această negociere a CIM are loc între angajat şi administraţie, discuţie la care participă şi liderul de sindicat din zonă.  În fapt, potrivit unor surse din sistem, oamenii sunt puşi să semneze, fără alte comentarii, „negociere“ existând doar dacă nu sunt de acord.

Indexarea de 3% nu s-a făcut

Mai mult, primind documentele, salariaţii au ajuns la concluzia că nu au câştigat mare lucru după marea negociere. Liderul minerilor din Rovinari, Marin Golea, a declarat ieri că există nemulţumiri printre salariaţi deoarece acum se face o „translatare“ a vechilor drepturi, la care se adaugă mici corecturi la salarii, de maxim 100 de lei. Cei mai mulţi au rămas cu aceleaşi salarii, dar nemulţumirile sunt şi pentru că a fost schimbată grila de vechime ceea ce a dus în unele cazuri şi la reducerea zilelor de concediu.

Liderul Marin Golea mai spune că acea indexare cu 3% a fondului de salarii nu a fost realizată. Golea spune că din cele 270 de miliarde de lei vechi, cât reprezintă procentul de 3%, au fost cheltuiţi doar 20 de miliarde. Aceşti bani au fost folosiţi pentru micile corecturi la salarii, adică adaosuri cuprinse între 1 leu şi 100 de lei. O altă parte, 100 de miliarde de lei vechi, a fost folosită pentru asigurarea indexării salariilor pe ultimele luni ale anului trecut. Potrivit calculelor lui Golea, au mai rămas 150 de miliarde de lei vechi. „Aceste sume vor fi acordate atunci când condiţiile vor permite, trebuie să înţelegem situaţia companiei. Vom vedea, ori va fi un fond de promovare ori se corectează grila de salarizare. Oricum, întotdeauna economia de la fondul de salarii a fost împărţită salariaţilor“, a declarat Golea.

Cu un calcul simplu, la finalul anului, după împărţirea celor 150 de miliarde, fiecare salariat ar primi în medie şapte milioane de lei vechi.

Vizualizări: 169

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: