Angajaţii ITM pot fi reclamaţi după poza de pe site

Angajaţii Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj pot fi reclamaţi şi în baza fotografiei care le este afişată pe pagina de internet a instituţiei. Noul inspector şef, Traian Pătrăşcoiu, a dispus ca pozele tuturor subordonaţilor săi să fie prezentate pe site-ul ITM Gorj astfel încât orice persoane care consideră că nu a fost ajutat de un angajat al instituţiei să îl poată recunoaşte mai uşor. Pătrăşcoiu spune că fiecare reclamaţie va fi analizată, iar eventualele măsuri sancţionatorii pot merge până la pierderea locului de muncă, ideea acestuia de a pune pe site şi pozele angajaţilor fiind o premieră cel puţin la nivel de judeţ.  " Se lucrează la site şi tocmai de asta am dispus ca să fie postate acolo şi pozele angajaţilor. Aşa cum e fotografia mea sau a altor colegi să fie şi ale celorlalţi angajaţi pentru că dacă cineva are vreo nemulşumire faţă de un anumit angajat să îl poată recunoaşte. Analizăm plângerea, analizăm şi pe cel care a depus-o, eventual, că poate fi şi o chestie rău intenţionată, şi luăm măsuri. Dacă angajatul ITM nu-şi face treaba poată să primească drept sancţiune şi părăsirea postului. Sper ca să dea roade decizia aceasta", spune Pătrăşcoiu.
 


Vizualizări: 135

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: