Angajaţii Penitenciarului Târgu Jiu virează mânăstirilor cei 2% din impozit

Salariaţii Penitenciarului Târgu Jiu au direcţionat cei 2% din impozitul pe venit către mânăstirile din Gorj datorită unei bune colaborări cu lăcaşurile de cult. Aproximativ 30% din cadre au virat cota parte din impozitul pe salariu Mânăstirii Lainici. Gestul lor a fost apreciat de reprezentanţii locaşului de cult care, drept mulţumire, au trimis angajaţiilor câte o icoană şi o carte cu rugăciuni.Simona Dumitriu, purtătorul de cuvânt al penitenciarului Târgu Jiu ne-a declarat:,,Majoritatea birourilor colegilor mei sunt decorate cu obiecte bisericeşti donate de Mânăstirea Lainici. De asemenea, în fiecare lună beneficiem de consilierea şi sprijinul preacuvincioşilor de acolo pentru persoanele private de libertate. Aceştia participă la toate activităţile moral-religioase care au loc în unitatea de detenţie, sunt preocupaţi de problemele deţinuţilor, iar noi suntem foarte mulţumiţi de această colaborare care durează de ani de zile.,, În fiecare an de sărbători persoanele private de libertate primesc pachete cu alimente şi obiecte de credinţă de la Mânăstirea Lainici. Totodată, Simona Dumitriu a mai precizat că ceilalţi salariaţi au ales să vireze cei 2% din impozitul pe salariu bisericilor parohiale şi fundaţiilor umanitare. O mare parte din cadrele penitenciarului au optat pentru direcţionarea acestor bani Asociaţiei S.O.S. Copiii Gorjului. 


Vizualizări: 84

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: