Angajaţii Primăriei Rovinari au răspuns la apelul de a dona sânge

Mai mulţi angajaţi ai Primăriei Rovinari au răspuns apelului lansat de reprezentanţii Centrului de Transfuzii şi au venit să doneze sânge. Jurişti, consilieri sau aleşi locali, aceştia au ajuns în număr mare să facă o faptă bună.

Directorul Centrului de Transfuzii Târgu Jiu a lansat mai multe apeluri spre donatori. Unitatea este în criză de sânge. Are nevoie de cât mai multe persoane care să-i treacă pragul şi să doneze, pentru că sunt bolnavi care depind de o faptă bună. „Vineri ne-au vizitat nişte oameni frumoşi şi cu suflet bun de la Rovinari. Sunt mulţi angajaţi ai Primăriei Rovinari. Au auzit că avem nevoie de sânge şi au venit. Ne bucurăm foarte mult, pentru că nu am avut donatori suficienţi în această săptămână. Sunt bolnavi internaţi care abia aşteaptă o pungă de sânge, sunt pacienţi din Gorj şi în alte spitale din ţară care ne solicită nouă sânge şi nu putem face faţă, dacă nu vin donatori în număr mare”, a spus Nicoleta Căluţoiu, directorul Centrului de Transfuzii Târgu Jiu.

În schimbul faptei bune pe care o fac, donatorii primesc bonuri de masă şi au dreptul la o zi liberă de la serviciu. „Multă lume nici măcar nu ia acele tichete de masă. Oamenii nu vin pentru asta ori pentru o zi liberă de la serviciu. Pur şi simplu vor să facă o faptă bună, să ajute pe cineva, chiar dacă nu cunosc pacientul care are nevoie de sânge. Noi, de cele mai multe ori, din tichetele rămase de la donatori cumpărăm biscuiţi, ceai sau calciu ori puţină ciocolată pentru a le oferi donatorilor după procesul de donare, pentru că nu ne dă nimeni bani pentru asta”, a mai spus medicul Nicoleta Căluţoiu.

Vizualizări: 644

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: