Angajaţii UM Sadu, doriţi după gratii

Cei doi salariaţi ai Uzinei Mecanice Sadu implicaţi în ancheta furtului de armament aşteaptă azi să vadă dacă rămân nişte persoane libere sau ajung în arestul IPJ Gorj, lângă colegul lor deja arestat preventiv de acum o săptămână. Parchetul a contestat decizia prin care Tribunalul Gorj a decis anchetarea în stare de libertate a lui Ioan Zăvoianu şi Dumitru Borcan, asta după ce pentru Ion Băltăţoiu a fost emis mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile, Curtea de Apel Craiova urmând să decidă acum soarta colegilor acestuia.

Bărbatul a primit cătuşe după ce i-a vândut unui ofiţer sub acoperire kilograme întregi de muniţie furată din atelierele uzinei de armament, iniţial opt persoane fiind reţinute pentru 24 de ore. Printre cei reţinuţi acum o săptămână s-a numărat directorul uzinei, Nicolae Dijmărescu, precum şi şeful serviciului de pază al uzinei, Marius Borcan, cel din urmă fiind şi lider al PC Gorj. Cei doi şi alţi cinci angajaţi au rămas în libertate, politicianul Marius Borcan declarând permanent că este nevinovat.

Vizualizări: 166

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: