Peste o tonă de Ariel, confiscată de la doi gorjeni

Doi gorjeni care căutau detergenţi mai ieftini la Mehedinţi au rămas fără marfa pe care doreau să o aducă la Târgu Jiu, în urma unui control efectuat la sfârşitul săptămânii trecute de Poliţia de Frontieră din judeţul vecin. Cei doi, Gabriel B. şi Ilie B., tocmai dăduseră 7000 de lei pe 1113 kg de detergent de tip Ariel, dar şi pe 10.500 de produse de igienă personală marca Always, microbuzul cu care veneau spre casă fiind ticsit.

Erau convinşi că le iese de un chilipir frumos, dar au sfârşit prin a rămâne fără marfa pe care vroiau să o vândă clienţilor din Târgu Jiu şi s-au ales cu dosar penal.

Vameşii i-au luat la ochi şi i-au tras pe dreapta, niciunul dintre cei doi neputând să prezinte vreun document justificativ pentru marfa pe care o transportau. Nu mai puţin de 119 saci de circa 9 kg bucata se aflau în maşina gorjenilor, întreaga cantitate fiind confiscată, grănicerii având informaţii că gorjenii se ocupă cu traficul de produse contrafăcute. Surse din anchetă spun că marfa respectivă era adusă din Serbia, magazinele de la graniţa cu România vânzând la preţuri mai mici decât la noi atât detergenţii, cât şi alte produse de igienă sau chiar alimentare. Legislaţia permite introducerea în ţară, prin vamă, a unor cantităţi destul de mari din produsele respective, iar în Drobeta Turnu Severin există persoane care din aşa ceva trăiesc, în unele case existând adevărate depozite clandestine cu mărfuri aduse de la sârbi.

Problema celor care cumpără la preţuri mai mici de la depozitele respective este că nu primesc nici un act contabil sau document pe care să-l folosească în cazul unui control, marfa urmând să fie vândută apoi „la negru”, ceea ce presupune şi riscurile de rigoare. Acum cei doi gorjeni sunt anchetaţi penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate şi oferirea produselor sau comercializarea ori deţinerea lor în acest scop sau după caz, oferirea sau prestarea serviciilor sub acest semn, precum şi importul, exportul sau tranzitul produselor sub acest semn.  Marfa celor doi a fost indisponibilizată pentru a fi expertizată, în astfel de situaţii vameşii dispunând ulterior confiscarea ei.

Vizualizări: 377

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: