ANUNȚ DE PRESĂ

Privind demararea proiectului:

Dezvoltarea capitalului uman prin calificarea/ recalificarea angajaților

Începând cu luna mai 2014 se derulează, pe o perioadă de 18 luni, prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, proiectul Dezvoltarea capitalului uman prin calificarea/ recalificarea angajaților.

Proiectul este implementat în parteneriat de către 4 entități juridice, cu expertiză deosebită în activităţile derulate în cadrul proiectului şi anume:

1.  Consult Risc SRL – Lider de parteneriat;

2.  CooperJob SpA (Italia) – Partener 1;

3.  TEAM Consulting SRL – Partener 2;

4.  AllConsulting Group System SRL  - Partener 3.

Obiectivul proiectului il constituie creșterea competitivității economice în sectorul medical și in domeniul asistenței sociale, prin dezvoltarea capitalul uman, dezvoltare ce se va realiza prin activități de formare profesională continuă utilizând programe de calificare/recalificare, conform legislației în vigoare, derulate cu ajutorul unei platforme educaționale și prin activități de consiliere și orientare profesională.

Implementarea proiectului se realizează în județele Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Vâlcea, Arad, Caraș-Severin, Hunedoara, Timiș şi Bucureşti.

Grupul țintă al proiectului este reprezentat de 708 persoane, angajați din diferite domenii de activitate, cu domiciliul/rezidența în unul din județele Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Vâlcea, Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș. Aceștia vor beneficia de servicii de consiliere și orientare profesională și cursuri de formare profesională pentru următoarele meserii:

Ø Babysitter;

Ø Îngrijitor/ îngrijitoare bătrâni la domiciliu;

Ø Îngrijitor/ îngrijitoare bolnavi la domiciliu;

Ø Infirmier(ă);

Ø Operator introducere, validare și prelucrare date.

Cursurile vor fi gratuite, iar participanții la cursuri vor primi subvenții.

Persoana de contact:

Diana POPOIU

Asistent Manager – AllConsulting Group System SRL

E-mail: [email protected]

Vizualizări: 159

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: