APM Gorj numără berzele

Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Gorj va avea în perioada următoare o misiune mai puțin obișnuită. Conform unei directive europene, reprezentanții agenției vor trebui să transmită numărul berzelor de pe teritoriul județului nostru. Așadar, în perioada 10-25 iunie începe recensământul adulților și puilor de barză. Elisabeta Juveloiu, specialist biodiversitate din cadrul APM Gorj, a precizat că recenzarea berzelor a devenit deja o tradiție. ”Anul acesta am întâlnit un număr record de berze, dovadă că timpul le-a priit foarte bine. Este o acțiune pe care o desfășuram de zece ani așa că a devenit deja o tradiție ca specia de barză să fie recenzată pentru a fi determinat numărul indivizilor în specie dar și frecvența cu care revin pe meleagurile noastre. Anul acesta au apărut mai multe cuiburi ca în anii trecuți așa că în perioada 10-25 iunie vom face trasee pentru recensământul adulților și puilor”, a declarat Elisabeta Juveloiu.

Anul trecut au fost recenzate 47 de cuiburi cu 165 de indivizi însă reprezentanții APM Gorj trag speranțe ca anul acesta numărul berzelor să treacă de 200.

Camelia NIMARĂ

Vizualizări: 150

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: