Arest prelungit pentru gorjeanul care și-a ucis fosta iubită în mijlocul drumului

Tânărul care și-a ucis fosta iubită cu mai multe lovituri de cuțit și apoi s-a plimbat cu trupul neînsuflețit al fetei în mașină rămâne în arest preventiv. Judecătorii au decis, marți, să prelungească această măsură. Raimond Căldăraru este acuzat de omor calificat și lipsire de libertate.

El se află în spatele gratiilor din vara anului trecut, după ce a comis odioasa crimă. De atunci, a mai depus contestații și a încercat să înlocuiască măsura arestului preventiv cu una mai blândă, însă magistrații Tribunalului Gorj au decis că arestul preventiv se impune, în continuare, în cazul său.

Ultima contestație în acest sens a fost depusă luna trecută. Raimond Căldăraru a fost trimis în judecată pentru omor calificat și lipsire de libertate. De la începutul procesului, au fost date doar amânări pentru administrarea probatoriului.

Tânărul a ajuns în spatele gratiilor după ce și-a ucis fosta iubită. Nu s-a putut împăca deloc cu ideea că tânăra nu mai voia să continue relația cu el așa că a început s-o urmărească, s-o amenințe cu moartea și, într-o seară, a văzut-o, a urmărit-o în trafic cu un alt bărbat. După ce l-a șicanat în trafic câțiva kilometri, l-a forțat să oprească și atunci a scos fata din mașină.

A înjunghiat-o de mai multe chiar în mijlocul drumului, apoi a băgat-o în mașină și s-a plimbat din Novaci până la Târgu Jiu cu trupul neînsuflețit. A fost prins de polițiști abia după ce tatăl său le-a spus anchetatorilor unde se afla.

Vizualizări: 4,885

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: