Arhitectură deosebită pentru noua grădiniță cu program prelungit construită la Câlnic

În comuna gorjeană Câlnic se construiește o grădiniță cu program prelungit, a cărei arhitectură este cu totul deosebită. Clădirea va fi realizată în formă de semicerc, iar în mijloc va fi amenajată o curte cu spațiu de joacă. Și zona în care este amplasată grădinița va oferi preșcolarilor o oază de verdeață, în imediata apropiere a unei păduri.

Investiția este realizată prin PNDL și se ridică la suma de aproximativ 2.000.000 de lei. Lucrările la grădinița cu program prelungit au început în 2019 și ar trebui finalizate anul viitor.

Grădinița vine în sprijinul părinților din comuna Câlnic. ”Grădinița cu program prelungit va fi structurată pe trei grupe, astfel că părinții pot să-și aducă copiii de dimineață și îi pot lăsa până la ora 18.00. Locația este prevăzută cu bucătărie, sală de mese, dormitoare, săli de activități, dar și un loc de joacă. Grădinița este în formă de semicerc, iar în mijloc va fi amenajat un spațiu verde și acel loc de joacă. Deocamdată nu se cunosc costurile de funcționare ale acestei grădinițe, dar sunt sigur de faptul că nu va duce lipsă de preșcolari”, a declarat Dumitru Vulpe, primarul din Câlnic.

În prezent pe raza localității funcționează patru grădinițe în satele Câlnic, Câlnicul de Sus, Pinoasa și Hodoreasca.

Galerie foto


Vizualizări: 1,247

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: