Arme, muniție și trofee vânătorești, confiscate prin decizie a instanței

Judecătorii de la Motru au admis o solicitare a procurorilor prin care au fost confiscate mai multe arme de vânătoare, precum și muniția aferentă de la mai multe persoane din zona Padeș. La unele dintre acestea au fost descoperite și trofee de vânătoare, care, de asemenea, ar urma să fie confiscate în baza deciziei instanței. DIICOT a făcut descinderi în urmă cu câțiva ani în zona respectivă, dar cercetările nu s-au concretizat până acum în descoperire spectaculoase. Mai mulți localnici vor fi însă lăsați în perioada următoare fără armamentul pe care îl aveau acasă, sentința putând fi contestată de cei vizați în termen de trei zile. „Dispune confiscarea specială a următoarelor bunuri: 11 cartuşe calibru 5,6 mm, un cartuş cal. 12 mm, un cartuş cal. 14 mm şi un cartuş 280 Rem , toate cu capsa nepercutată, ridicate de la intimatul Ochetan Ionuţ Alin; un cartuş cal. 8 x 64 mm cu capsa nepercutată , ridicat de la suspectul Pleşu Aurel; 8 cartuşe cal. 5,6 mm x 39, cu capsa nepercutată şi o cutie conţinând 20 g pulbere neagră fără fum, ridicate de la suspectul Becheru Victor Alin; 120 g pulbere vânătoare ridicată de la intimatul Troacă Ioniţă Daniel; 142 buc. articole pirotehnice tip petardă ridicate de la intimatul Păun Nicolae; 9 tuburi cartuşe cal. 16mm şi un cartuş cal. 12 mm, cu capsele nepercutate şi 17 articole pirotehnice tip petardă, ridicate de la int. Guşiţă petrişor ; o armă de vânătoare cu glonţ marca UMC cal. 5,6 x 36 şi o armă de vânătoare cu alice marca KLIKLAR cal.12/2 , 12 cartuşe cal. 22 hornet şi 36 cartuşe cal.12 mm, ridicate de la suspecţii Mischie Răducă victor Daniel şi Mischie Victor (decedat); 13 buc. tuburi cartuş pentru armă de vânătoare, din care 3 cu capsa nepercutată şi 3 capse nepercutate, ridicate de la int. Corlan Maria; 7 cartuşe cal. 5,6 mm cu capsa nepercutată, ridicate de la int. Micu Ionuţ Costinel; 35 buc. articole pirotehnice tip petardă, ridicate de la int. Popescu Ştefan Adrian; 3 buc. plasă de pescuti tip prostovol, ridicate de la int. Ochetan Ionel; 3 trofee cerb, 2 trofee mistreţ şi 5 trofee căprior, ridicate de la int. Drăghia Ionel; 2 trofee cerb şi un uliu împăiat, ridicate de la int. Popescu Georgian; un trofeu cerb şi 7 capcane metalice, ridicate de la int. Bărbulescu Dumitru; un revolver marca RG, model Le Petit, de cal. 6 mm, cu seria 0751021 şi un pistolet marca ERMA, model EGP 75, de cal.8 mm, cu seria 082589, ridicate de la int. Vlădoaia Cristian”, se arată în decizia magistraților.

Vizualizări: 1,386

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: