A minţit Ponta în mărturia depusă la Târgu Jiu?

Audierea fostului premier Victor Ponta ca martor într-un dosar al DNA aflat pe rolul Tribunalului Gorj a fost un bun prilej pentru deputatul de Gorj de a afirma de mai multe ori că jumătate din județ îi cunoaște numărul de telefon mobil și că la fel de multă lume din țară îl apelează pentru a-i spune diverse probleme. Fostul prim-ministru a explicat lucrul acesta prin faptul că numărul său de telefon este unul public, fiind postat de ani de zile pe site-ul Camerei Deputaților, ceea ce nu este deloc adevărat.

 Ponta a menționat pe parcursul audierilor la instanță că abonamentul pentru telefonul respectiv este plătit din fonduri publice și tocmai de aceea și numărul său este public, deputatul confirmând că numărul menționat de către judecătorul de caz este cel folosit de el și prezentat pe pagina de internet a Camerei Deputaților.

Adevărul în privința numărului de telefon utilizat de fostul premier este acela că doar cei care îl cunosc pe deputat știu și numărul de mobil pe care îl pot suna. Numărul respectiv nu a fost niciodată publicat pe vreo pagină de internet, nici măcar de blogul pe care Victor Ponta l-a folosit în perioada campaniei electorale. Acolo sunt indicate doar numerele de telefon fix de la cabinetul parlamentar pe care acesta îl are la Târgu Jiu sau cele de la sediul central al PSD.

 Ponta încă este premier pe site-ul Camerei Deputaţilor

În privința Camerei Deputaților, pe pagina sa parlamentarul gorjean are publică doar o adresă de e-mail, primită din oficiu de către orice ales al neamului. Aici curioșii pot găsi însă un CV neactualizat, care îl prezintă pe Ponta încă în funcția de prim-ministru și cu domiciliul la Baia de Fier, informațiile respective fiind valabile cu câțiva ani în urmă, nu și acum.

Activ pe rețelele de socializare, deputatul nu are numărul de telefon nici pe pagina de Facebook, acolo unde își exprimă opiniile destul de des. Ultima postare a sa a fost făcută imediat după audierea de la Tribunalul Gorj, Ponta reluând aici discursul despre lupta pe care a dus-o și o va duce pentru a apăra complexurile energetice Oltenia și Hunedoara. „Le-am promis oamenilor din Gorj și Hunedoara în 2012 că atâta timp cât sunt eu Prim Ministru cele două Complexuri Energetice vor rezista/ și că România nu va importa energie din străinătate în paralel cu distrugerea locurilor de muncă și a centralelor din țara noastră / m-am ținut de cuvânt dar , din păcate, după Noiembrie 2015 s-a reluat planul de distrugere programată! Acum am datoria, oricine s-ar supăra, să lupt din nou pentru ceea ce este un interes al oamenilor dar și un interes național! Nu mă deranjează dacă pentru Conducerea actuala a PSD sunt "ca apa sfințită" sau "irelevant"/ dar am fost votat în 2016 ( și eu și ceilalți candidați PSD) de către oamenii din Gorj și Hunedoara ca să sprijinim salvarea sectorului energetic și de minerit din cele două județe/ situația acestora a fost dusă de către Guvernul Tehnocrat pe marginea prăpastiei ( ca și in 2011) și noi reprezentăm ultima lor speranță”, spune Ponta, fără să amintească nimic de miile de disponibilizări care s-au făcut inclusiv în perioada sa de guvernare.

Vizualizări: 739

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: