Artanu, satul aproape înghiţit de „tsunami”-ul de pământ

Situaţie de urgenţă în comuna Negomir, acolo unde un deal a luat-o la vale încă de luni, iar aseară valul de pământ ajunsese până lângă casele oamenilor. Sătenii din Artanu aproape nu au pus geană pe geană la gândul că pământul îi va înghiţi de vii, toţi temându-se de faptul că, de azi, ar putea fi în situaţia de a evacua zona, ceea ce presupune inclusiv pierderea agoniselii de o viaţă.

Localnicii din Artanu s-au trezit luni la prânz cu valul de pământ asemenea unui tsunami japonez. Dealul a luat-o la vale şi valuri-valuri de pământ au pornit-o spre casele sătenilor. Primii care riscă să îşi vadă azi locuinţa distrusă sunt membrii familiei Blidaru. Ieri la prânz mai erau 30 de metri până la locuinţa acestora, iar aseară distanţa era mai scurtă de 10 metri. „Este incredibil ce se întâmplă. De când aţi fost dumneavoastră şi aţi văzut pe zi a avansat peste 20 de metri. Mai este puţin şi o să vină peste noi în casă. Am văzut că pe oră înaintează cam cu 3-4 metri, ceea ce înseamnă că până dimineaţă noi nu o să mai avem casă”, spunea Ion Blidaru, un tânăr care spera să îşi trăiască restul vieţii pe aceleaşi meleaguri pe care au trăit şi părinţii săi. Dumitru Blidaru a văzut multe la viaţa lui, iar pentru cele întâmplate acum are o singură explicaţie. „Au venit unii în deal în anii trecuţi şi au tăiat pădurea. Au scos şi rădăcinile ca să pună vie. Acum nu mai e nici pădure, dar nici via lor, că totul a luat-o la vale. Din păcate n-o să mai fie nici casa mea”, se plângea ieri pe zi bărbatul.

Pregătiţi de evacuare

Deşi de la nivel de autorităţi nu li s-a comunicat nimic despre o posibilă evacuare a zonei, sătenii îşi dau seama că multe zile nu mai au de stat în Artanu, dacă alunecarea de teren continuă să vină spre casele lor. Situaţia este extrem de gravă, motiv pentru care oamenii s-au apucat încă de ieri să îşi facă bagajele şi să îşi caute un adăpost pe la neamuri. „Eu sunai copiii ca să mă ajute să car boarfele că nu mai e de stat aici. Dacă vine pământul mă găsesc îngropată de vie. O să părăsim ce am făcut de o viaţă întreagă. Nici la asigurare nu ne-au lăsat să facem, că ne spun acum că trebuia să facem de doi ani, nu acum, dar eu de unde să ştiu. O să pierdem toată munca noastră, dar ce să facem, asta e, vedem cum ne-om descurca”, spune Eleonora Brânzan.

Prefectul Liviu Andrei a fost ieri la faţa locului, asta după ce primarul din Negomir, Ion Gruescu, a stat şi el aproape toată noaptea de luni spre marţi alături de localnici pentru a se asigura că nu apar probleme deosebite. Cei doi oficiali spun că azi va fi trimis spre Guvern un proiect de hotărâre prin care sunt solicitate circa 2 milioane de lei pentru consolidarea dealului. Aprobarea banilor ar putea să vină însă prea târziu pentru sătenii din Artanu.

Galerie foto



Vizualizări: 149

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: