Atelier de arhitectură pentru elevii liceului de Arte din Târgu Jiu

Liceul de Arte “Constantin Brăiloiu“ din Târgu-Jiu are începând de joi un atelier de arhitectură dotat cu cele necesare. Meritul este atât al conducerii unităţii de învăţământ, care a lansat provocarea, dar şi al elevilor care s-au implicat în proiecte pentru a avea în liceu un atelier de arhitectură.

Vorbim de trei proiecte la care au participat elevii de la specializarea Arte vizuale din clasele a X-a, a XI-a şi a XII-a din cadrul Liceului de Arte „Constantin Brăiloiu“ din Târgu-Jiu. Este vorba de proiectele "Bucătăria viitorului văzută prin ochii tinerilor arhitecţi", "Proiectarea spaţiului de lucru pentru arhitecţii viitorului", precum şi "O cană de fericire", proiect aflat la cea de-a III-a ediţie.

Proiectele au fost sponsorizate de Clubul Rotary, dar şi de firmele "Blum" şi "Exponenţial Consult" din Târgu-Jiu. "La primele două proiecte au participat 20 de elevi de liceu care au făcut proiecte despre felul cum au văzut ei bucătăria viitorului, proiecte care au fost expuse la firma Exponenţial şi au primit diplome. După proiectul care a fost desemnat cel mai bun, firma Blum a realizat bucătăria viitorului pe care am montat-o în atelierul de arhitectură inaugurat azi. În cadrul celui de-al doilea proiect, au făcut lucrări despre felul cum văd ei biroul unui arhitect. Şi aceste lucrări au fost expuse în aceeaşi locaţie, iar cei de la Exponenţial ne-au dat o masă de arhitectură", a precizat Daria Haidău, directorul Liceului de Arte din Târgu-Jiu.

Pentru că liceul nu avea un astfel de atelier, acesta a fost dotat cu cele necesare tot cu ajutorul elevilor care au spus DA la provocarea lansată de conducerea unităţii de învăţământ. "La proiectul "O cană de fericire" au participat toţi elevii. Cei de la Clubul Rotary ne-au pus la dispoziţie cănuţe de lut şi vopsele, elevii le-au pictat şi le-am oferit în centrul oraşului de 1 Decembrie şi înainte de Crăciun contra unei sume de bani. Cu fondurile obţinute am dotat ateliarul pe care l-am inaugurat azi", a mai spus Daria Haidău.

Elevii care au participat la cele trei proiecte au fost coordonaţi de profesorii Ana Daria Ionescu Haidău, Cătălin Negrea, Alexandru Hortopan, Daniel Şerban, Cristina Cioplea şi Carmen Cornoiu.

Vizualizări: 1,694

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: