ATENŢIE la gripa sezonieră! Cine este expus!

Gripa sezonieră reprezintă o problemă acută de sănătate publică, ce poate afecta grav persoanele din categoriile vulnerabile (bolnavii cronici, femeile însărcinate, persoanele peste 65 de ani) şi poate conduce, în cazuri foarte severe, chiar la deces, avertizează Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
În România, în sezonul 2015-2016, dintre cei care s-au îmbolnăvit de gripă, mai mult de jumătate - 55.5% au avut nevoie de spitalizare, arată un raport al Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT).
Din cazurile de îmbolnăviri de gripă care au necesitat internare, cele mai multe au fost înregistrate în rândul persoanelor peste 65 de ani – 69.6% dintre acestea au fost spitalizate.
Tot în sezonul 2015-2016, în ţara noastră au avut loc 107 decese confirmate cu virus gripal, de 2.7 ori mai multe faţă de sezonul precedent, în contextul în care rata vaccinării antigripale, în populația generală a fost de 3.2% De altfel, din cele 107 cazuri de deces confirmate cu gripa, 106 nu fuseseră vaccinate împotriva gripei, mai arată datele CNSCBT.
Vaccinarea antigripală este cea mai bună metodă de protejare împotriva gripei și a complicațiilor pe care le poate cauza, atrage atenția Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
De aceea, administrarea vaccinului împotriva virusului gripal, înaintea fiecărui sezon, este recomandată mai ales persoanelor celor mai expuse îmbolnăvirii:
Bolnavii cronici (cei cu boli cardiovasculare, pulmonare, renale, hepatice, neurologice, diabet zaharat, astm, obezitate morbidă, infecţii cu virusul HIV);
Femeile însărcinate (în orice stadiu al sarcinii);
Persoanele cu vârsta de peste 65 de ani;
Personalul medical;
Persoanele cu probleme medicale cronice sunt mult mai vulnerabile în contact cu virusul gripal, față de populația adultă generală. În cazul în care contactează virusul gripal, aceştia prezintă un risc crescut de a dezvolta complicaţii grave, cum ar fi pneumonia, întrucât sistemul lor imunitar este deja slăbit și au un risc mare de spitalizare, astfel că Organizația Mondială a Sănătății recomandă vaccinarea antigripală înaintea fiecărui sezon.

Vizualizări: 1,061

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sănătate:

Citește și: