Au dat cu sexu’ în diplomaţie. La Chişinău

Luni 13. O zi fatidică înscrisă în cartea neagră a Ministerului Afacerilor Externe român. Iar ne-au prins serviciile secrete moldoveneşti (SIS) cu chiloţii în vine. Mai precis, fără chiloţi. După scandalurile contrabandei cu vize de la Chişinău din 2007 şi a sex-ambasadoarei Manuela Vulpe, prinsă “în jacuzzi” cu traficul de influenţă, MAE loveşte din nou. Dacă în aceste cazuri, diplomaţii cu pricina nu au păţit nimic, ba chiar au fost promovaţi (madam Vulpe este tot ambasadoare, Teodor Baconski asemenea, dar la Paris, iar Ionuţ Dicu, fost consul în Republica Moldova este director la Direcţia Consulară din MAE), de această dată, un domn filmat “pe la spate, pe la spate”, cum bine zice o manea, a fost silit să-şi dea demisia de urgenţă. Ministrul consilier de stat Ion Nuică a fost surprins exercitându-şi din plin funcţia de consul la Chişinău, cu o prospătură basarabeancă. Scena se petrece în apartamentul de serviciu al fostului secretar I Laurenţiu Pinte, expulzat din Republica Moldova cu doi ani în urmă pe motiv de contrabandă cu vize Schengen. Camera ascunsă în geanta basarabencei, aşezată strategic pe fotoliul din colţul odăii, a scos la iveală noile talente ale ofiţerului SIE sub acoperire Nuică Ion. Cu sunet şi imagine. Aşteptăm să-l vedem pe fostul consul într-o viitoare ediţie a revistei Playboy, de data asta însă nu pe banii noştri. Pentru că, poate nu ştiaţi, dar conform declaraţiei sale de avere, noua vedetă XXX a diplomaţiei româneşti câştiga la MAE circa 30000 de dolari anual, iar soţia sa Maria încă 15000. Din aceiaşi sursă bugetară, ministerul de externe fiind o mare afacere de famiglie. 
Serviciile secrete ale bocancului comunist Voronin de abia aşteptau o aşa pleaşcă, montând-o în viteză pentru media şi prezentând faptele într-o manieră antiromânească. Nu puteam să ne aşteptăm la altceva după evenimentele violente de la Chişinău din aprilie. Ne întrebăm ce a făcut SIE pentru a mai domolii instinctele animalice ale reprezentanţilor noştri din Republica Moldova. Nimic. Dimpotrivă, după scandalul cu vize, ca şi cum nu s-a întâmplat mare lucru, au fost angajate la reprezentanţa de la Chişinău peste 40 de basarabence. Fete puse la îndemâna clientului ca pe vremea marelui KGB. Păi cum să nu aibă unii diplomaţi români copii cu ofiţeresele ministerului de interne local ? 
După atâtea scandaluri de pomină, direcţia care se ocupă de protecţia diplomatică din cadrul Serviciului de Informaţii Externe doarme. Până prin 2003, când serviciul “D” Pază Ambasade, condus de securiştii Tony Jugănaru şi Eugen Ghidiu (veniţi din cadrul Direcţiei a IV-a Cotrainformaţii Militare), deviaţiile sexuale ale diplomaţilor noştri erau destul de rare. Tartorul SIE generalul Silviu Predoiu i-a înlocuit pe profesionişti cu persoane de încredere, ofiţeri după chipul şi asemănarea sa. Şi cu aceleaşi obiceiuri. 



Vizualizări: 237

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: