Au dispărut probele de bază din dosarul lui Coiculescu

Ancheta care a dus în martie 2009 la arestarea preventivă a lui Radu Coiculescu are mari şanse să se încheie cu un eşec de răsunet după ce din dosarul cauzei au dispărut probe realizate în momentul flagrantului.

Dr.Radu Coiculescu, fostul şef al Comisiei Judeţene pentru Persoanele cu Handicap, a fost filmat atunci, susţineau anchetatorii, în timp ce primea bani de la o persoană care voia o aprobare la dosar din partea sa, dar, acum, la Tribunalul Harghita, filmarea cu pricina nu mai există. Acesta este şi motivul pentru care apărătorii fostului director s-au adresat Curţii Constituţionale şi au invocat o excepţie de neconstituţionalitate, instanţa nepronunţându-se. Procesul de la Harghita s-a reluat însă chiar şi aşa, iar „mica reformă” din justiţie nu a mai ţinut dosarele pe loc atâta timp cât ele sunt la Curtea Constituţională.

„Procesul s-a reluat, dar fără ca să se pronunţe Curtea Constituţională, unde avocatul meu aşteaptă să prezinte argumentele pentru care a invocat excepţia de neconstituţionalitate a anchetei. Ne-am trezit pe parcursul procesului că la dosar nu mai există înregistrările audio şi video pe care se bazau cei ce mă acuzau. Oricum eu nu am cerut bani şi pentru că nu era aşa ceva pe bandă probabil că de aia nici nu mai există înregistrarea respectivă. Sunt şi multe alte aspecte care ridică mari semne de întrebare în ancheta derulată în cazul meu. Nu mai spun că instanţa a spus să îmi fie restituite bunurile şi banii care îmi fuseseră confiscate atunci. Aveam la mine factura de leasing la maşină şi banii cu care să o plătesc şi cei care m-au săltat nu au crezut că erau banii mei”, afirmă Coiculescu.

Vizualizări: 124

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: