Au încasat aproape 200 de goluri

Echipa de handbal feminin a Liceului cu Program Sportiv din Târgu Jiu are cinci eşecuri din tot atâtea posibile, încasând până acum aproape 200 de goluri. Echipa a fost înscrisă anul acesta în Divizia A, seria C, dar este complet depăşită de nivelul competiţiei. Cel mai recent eşec a fost duminică, în deplasare la HC Activ CSO Plopeni, unde echipa a fost învinsă cu 31-9 (15-2). Antrenorul celor de la Plopeni, Florin Ciupitu, a spus că rar a văzut astfel de diferenţe de scor şi de valoare. „De când antrenez, şi s-au adunat destui ani, nu am văzut, la niciun nivel, o asemenea diferenţă de scor la pauza unei partide. Să marchezi doar de două ori în 30 de minute este o rară contraperformanţă”, a spus antrenorul echipei din Plopeni, Florin Ciupitu.

LPS Târgu Jiu este pe ultimul loc - 7 - al seriei. (A.A.)

Vizualizări: 585

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: