Au păcălit canicula pe Transalpina

Mii de turiști din toată țara s-au adăpostit de caniculă în zona montană a județului Gorj. Transalpina a atras atenția turiștilor, weekend-ul trecut, pentru peisajele care îți taie respirația și pentru răcoarea de la munte. În timp ce în Târgu Jiu, de pildă, erau peste 30 de grade, pe „Drumul Regelui”, temperatura a scăzut cu mai bine de zece grade, în unele zone fiind încă zăpadă.

Oameni din toate colțurile țării au ales să se răcorească, la sfârșitul săptămânii trecute, pe Transalpina. Cei mai mulți au venit pregătiți și cu haine groase. „Noi am venit din București. Erau 34 de grade Celsius de dimineață, când am plecat. Aici sunt doar 18 grade. E foarte plăcut”, ne-a spus unul dintre turiștii ajunși în Gorj. „Venim de la Deva. A fost foarte cald în oraș. Am plecat să ne răcorim. E foarte răcoare, în același timp e și plăcut. Am plecat în papuci și am găsit zăpadă”, ne-a mărturisit o femeie.

Fotografii cu „petele” de zăpadă

„Petele” de zăpadă au reprezentat o altă atracție a turiștilor. Ei au fugit de caniculă și au dat de zăpadă. „E foarte frumos. Temperatura e plăcută. Am venit pregătiți. Ne-am luat haine groase și când ajungem în oraș ne schimbă. Noi am venit de la caniculă. Era foarte cald chiar și la prima oră a zilei. Am trecut munții din Hunedoara în Gorj și acum ne întoarcem acasă. Am găsit aici și zăpadă. A fost o surpriză pentru noi”, ne-a spus un alt turist. „Am venit din Transilvania. Când am plecat, era foarte cald. Pe Transalpina e superb. Am rămas mut de uimire. Sunt foarte mulțumit de ce am întâlnit aici. Afară e rece, însă e foarte plăcut”, a declarat un brașovean care a rămas impresionat de peisajele de pe „Drumul Regelui”. 

În timp ce unii au fost luați prin surprindere de vremea rece de la munte, alții au venit pregătiți: „M-am îmbrăcat un pic mai bine. Noi venim din zonă de munte, din Apuseni. Suntem un grup de excursioniști. Ne simțim super. Ne-am fotografiat deja cu petele de zăpadă. E mult mai bine decât în căldură. Suntem de două zile pe traseu și ne bucurăm de această răcoare”.

Galerie foto



Vizualizări: 2,784

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Călătorii:

Citește și: