Băleşti cedează fără luptă meciul cu Mititelu. „Nu mai avem jucători“

Internaţional Băleşti a decis să nu se prezinte la meciul din turul I al Cupei României, din lipsă de bani, dar mai ales de jucători. Aproape toţi şi-au reziliat contractele şi au plecat la alte echipe. Deşi echipa putea rămâne teoretic în Liga a 3-a, conducătorii au luat decizia să joace în liga a 4-a, unde costurile sunt mult mai mici.

Miercuri şi joi sunt programate meciurile din turul I al Cupei României, iar din 34, doar două nu se vor disputa: U Craiova 1948 - Internaţional Băleşti şi Croaţia Clocotici - Nuova Mama Mia Becicherecu Mic. În aceste condiţii, singura echipă din Gorj care intră în competiţie este Petrolul Ţicleni, care va juca în compania Viitorul Şimian (Mehedinţi).

Continuă în Liga a 4-a

Daniel Mihuţoiu, preşedintele clubului Internaţional Băleşti, a spus că a anunţat federaţia încă de acum o săptămână că echipa nu va juca. „Nu am vrut să încurcăm pe nimeni. Nu mai avem jucători. Cheltuielile în liga a 3-a au fost foarte mari, noi am plătit taxele să continuăm, dar nu am mai avut bani de salarii. Am întârziat o lună şi aproape toţi jucătorii şi-au reziliat contractele şi au plecat. Mai sunt trei - patru. În aceste condiţii, o să continuăm la Liga a 4-a”, a spus Mihuţoiu.

Echipa nu mai are nici antrenor. Contractul lui Gabriel Răscol a expirat la sfârşitul lunii iunie şi încă nu a fost găsit un înlocuitor. Mihuţoiu spune că în Liga a 4-a costurile sunt mai mici. „Pe noi ne-a ajutat primăria, dar ştiţi că şi acolo sunt probleme, salariile se dau doar 80%. Federaţia ne-a făcut invitaţie să rămânem în Liga a 3-a, chiar dacă am terminat pe ultimul loc, pentru că nu sunt echipe. Vom merge însă în Liga a 4-a, acolo unde putem face faţă cu un buget de 40-50 de mii de lei”, a mai spus Daniel Mihuţoiu.

Asociaţia Judeţeană de Fotbal Gorj a stabilit ca debutul campionatelor judeţene (Liga a 4-a şi Liga a 5-a) să aibă loc pe 26 august 2018. Depunerea cererilor de înscriere în campionatele aflate sub organizarea forului judeţean se poate face până cel târziu la 3 august 2018.

Vizualizări: 1,515

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: