Într-o iarna, în toiul nopţii, Ion este trezit din somn de bătăi puternice în geam.

– Alo, e cineva acasă?

Se uită Ion pe geam şi îl vede pe Vasile. Deschide Ion geamul, şi este întrebat:

– Băi Ioane, ai nevoie de lemne?

– N-am nevoie, Vasile. Lasă-mă să dorm, că e 12 noaptea.

Peste 10 minute, iarăşi bătăi:

– Ioanee! Ai nevoie de lemne?

– N-am nevoie! Nu eşti sănătos la cap, să mă trezeşti pentru asta la miezul nopţii?

Peste încă 10 minute, alte bătăi:

– Băi tu sigur nu ai nevoie de lemne?

– Vasile, dacă nu mă laşi în pace, chem poliţia.

În fine, Vasile pleacă şi Ion doarme liniştit.

A doua zi dimineaţa, în adăpostul pentru lemne, Ion nu mai găseşte nici un lemn, în schimb găseşte un bilet:

“Să nu zici că nu te-am întrebat!”

……………………….

Ion cu Vasile la furat de porumb noaptea. Cu sacii în spinare, se gândesc ei să-i împartă în cimitir, că nu-i vede nimeni. Dar la intrare în cimitir , lângă poartă le cad câţiva ştiuleţi de porumb:

– Lasă, bă, că-i luăm după aia ! Şi-ncep să-i împartă.

Un dascăl trecu pe-acolo şi-aude: ia tu unu, iau eu unu, ia tu unu, iau eu unu… Speriat fuge la popă şi-i zice:

– Părinte hai repede că moartea şi cu dracu împart morţii în cimitir!

Ia popa crucea, agheasmă, Biblia şi pleacă cu dascălul la cimitir. Ajunşi acolo se ascund la intrare în cimitir, după poartă şi ascultă înmărmuriţi amândoi: „ia tu unu, iau eu unu, ia tu unu, iau eu unu”. La un moment dat ăştia termină împărţeala şi zice Ion:

– Bă, hai să-i luăm şi pe ăia de lângă  poartă!