Bani pentru încă cinci localităţi lovite de inundaţii. Cât este suma!

Instituţia Prefectului a prezentat în şedinţa comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă un nou proiect de hotărâre privind alocarea de bani pentru înlăturarea efectelor inundaţiilor ce au avut loc în primăvară. De această dată este vorba de comunele Roşia de Amaradia, Crasna, Godineşti, Văgiuleşti şi Samarineşti, după ce în luna mai s-a mai solicitat finanţare pentru încă alte opt localităţi.

Ciprian Florescu, prefectul de Gorj, a precizat că a fost nevoie de o reevaluare a situaţiilor generate de precipitaţiile din luna mai. Suma solicitată din fondul de intervenţie al guvernului se ridică de această dată la peste două milioane lei, cei mai mulţi bani fiind solicitaţi de Primăria Godineşti, unde apele au distrus două poduri şi şapte podeţe. „Am fost nevoiţi să reevaluăm situaţiile generate de acele precipitaţii, ceea ce ne-a făcut să retrimitem în teritoriu comisia judeţeană de evaluare şi să încercăm să sprijinim şi alte localităţi care nu fuseseră prinse în proiectul de hotărâre. Este vorba de localităţile Roşia de Amaradia, Crasna, Godineşti, Văgiuleşti şi Samarineşti. În total vorbim de 2.413.000 lei, bani pe care îi solicităm prin promovarea acestui proiect de hotărâre”, a declarat Ciprian Florescu, prefectul de Gorj.

Pe localităţi, situaţia arată astfel: comuna Roşia de Amaradia - refacere infrastructură şi parte carosabilă a unui drum comunal pe o lungime de 6 km, valoare estimată de 190.000 lei; comuna Crasna -  refacere parte carosabilă a unor drumuri săteşti şi un podeţ în zona Răscoci, valoare estimată 358.000 lei; comuna Godineşti - refacere infrastructură şi parte carosabilă la 11 km de drumuri comunale, drumuri săteşti şi drumuri vicinale şi consolidarea a două poduri, şapte podeţe şi rigole de scurgere, valoare estimată peste un milion de lei, comuna Văgiuleşti - refacere pod în satul Murgeşti, valoare 85.000 lei şi comuna Samarineşti - refacere infrastructură şi parte carosabilă la 8 km de drum comunal şi drumuri săteşti, valoare estimată 700.000 lei. Proiectul de hotărâre urmează să fie trimis Guvernului spre aprobare.

Vizualizări: 1,493

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: