Aglomeraţie la Paşapoarte. Peste 120 de cereri, zilnic!

Serviciul de Paşapoarte Gorj a fost luat cu asalt de gorjenii care îşi petrec concediul în ţări străine şi au nevoie de acest document. Numărul gorjenilor care solicită un paşaport a crescut cu aproape 50 de cereri zilnic faţă de o perioadă obişnuită a anului. „În această perioadă putem să spunem că avem un număr crescut de cereri faţă de perioada anului trecut sau de lunile anterioare. Avem în jur de 100-120 de cereri pe zi, în ultimele două săptămâni. Nu sunt zile în care să fie cereri puţine. În zilele cele mai puţin aglomerate avem 80 de cereri”, a spus Valeriu Surupăceanu, şeful Serviciului Paşapoarte. Şi numărul solicitărilor ar putea creşte şi mai mult în lunile care urmează pentru că urmează vacanţa românilor care vin din străinătate şi profită de această ocazie să-şi mai reînnoiască documentele. „Este firesc ca în următoarea perioadă să crească numărul cererilor pentru că minorii sub 14 ani, dacă vor părinţii să-i ducă în vacanţă în străinătate, au nevoie obligatoriu de paşaport şi plus că urmează vacanţa românilor care vin din străinătate şi care o să-şi facă şi documente în perioada în care stau acasă. O să ne descurcăm prin eforturi proprii”, a declarat Valeriu Surupăceanu, şef serviciu Paşapoarte.

Pentru pașaportul electronic, gorjenii achită 258 de lei. Pentru minorii sub 14 ani, costul pașaportului electronic este de 234 lei, iar pentru pașaportul temporar, indiferent de vârstă, se achită o taxă de 96 de lei. Valabilitatea paşaportului electronic este de 5 ani, iar pentru minorii cu vârsta sub 14 ani, este de 3 ani. Paşaportul temporar e valabil doar un an.

Vizualizări: 1,586

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: