Banii sau viaţa? Răspunsul politicienilor

Două sute de milioane de euro a investit Hidroelectrica de mai bine de 15 ani încoace în tunelurile şi hidrocentrala subterană din Defileul Jiului. Ecologiştii spun de ani buni că zona va fi distrusă din punct de vedere ecologic şi turistic, dar nu i-a ascultat nimeni. Până în decembrie anul trecut, când o instanţă a decis că o astfel de investiţie într-o zonă protejată este ilegală, hotărârea fiind definitivă.

Cred că cei mai mulţi dintre români vor spune că banii sunt mai importanţi decât viaţa peştilor, a animalelor şi a plantelor din zonă. Cei care doar gândesc asta, dar nu vor să o spună, zic că de fapt flora şi fauna nu sunt în niciun pericol. Este cazul politicienilor, care vor ca de obicei să fie şi cu dracul în buzunar, şi cu sufletul în rai.

O portiţă, asta vrea să găsească preşedintele PSD Gorj, senatorul Cârciumaru, pentru ca investiţia să poată fi continuată. Nici măcar în treacăt nu a luat în calcul posibilitatea unui dezastru ecologic în zonă. Ba da, parcă a zis ceva de genul: oricând se vor găsi 200-300 de oameni să protesteze, aşa fac unii la orice iniţiativă.

Cârciumaru poate să stea liniştit. În Gorj nu se vor găsi niciodată sute de oameni care să protesteze pentru probleme de mediu. Puţinii protestatari vor fi luaţi cu huoo de gorjeni, cu mesaje de genul: de ce nu opriţi defrişarea pădurilor, sorosiştilor?

Nu ştiu dacă din punct de vedere juridic mai sunt portiţe pentru anularea hotărârii judecătoreşti şi continuarea investiţiei. Dar cred că politicienii, dacă vor să abordeze subiectul, trebuie să o facă în profunzime, nu luând în calcul doar banii pierduţi. Defileul Jiului este una dintre cele mai frumoase zone din ţară, dincolo de speciile de plante şi animale care s-au dezvoltat aici. Este o zonă turistică, este cel mai bun traseu de rafting, un sport care atrage tot mai mulţi oameni. Nu zice nimeni că nu este nevoie de energie electrică, se conturează la orizont o lipsă de capacitate de producţie. În general, producţia de energie afectează mediul, iar Gorjul este făcut oricum praf de minerit. O fi bine să mai distrugem încă o bucată din acest judeţ?

Vizualizări: 2,093

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Vocile schimbării:

Citește și: