Bârcă mai aşteaptă până e instalat ca primar la Turburea

Greva judecătorilor întârzie validarea şi instalarea în funcţia de primar al comunei Turburea a lui Ion Bârcă. Edilul ales al localităţii şi-a intrat însă în pâine şi şi-a făcut planuri pentru ce trebuie să facă de acum încolo pentru a rezolva problemele celor care l-au votat, retrocedarea terenurilor, repararea şcolilor şi chiar marcarea unor lemne bune de ars la iarnă fiind priorităţile celui ales pe 30 august.
Ion Bârcă nu ştie încă o dată la care va depune jurământul pentru că, pe moment, nu au fost finalizate procedurile birocratice care să ducă la emiterea unei hotărâri judecătoreşti de validare a rezultatelor alegerilor de pe 30 august. După ce duminica trecută a obţinut o victorie demnă de manualele electorale, noul edil mai are de aşteptat până să spună "Jur", cu mâna pe Biblie şi Constituţie. Bârcă spune că la Judecătorie mai trebuie duse unele documente de la Biroul Electoral, documente pe care ar trebui să le preia însă angajaţii aflaţi în grevă încă de la începutu săptămânii. "Mai trebuie unele acte, un proces verbal, o copie după Monitorul Oficial cum că au fost alegeri în comună, dar am convingerea că se rezolvă. Oricum, suntem în termenul legal, aşa că nu sunt probleme", spune noul primar.
 Preşedintele Biroului Electoral de Circumscripţie, magistratul Gheorghe Focşan, apreciază că protestul din sistemul judiciar nu ar trebui să afecteze validarea lui Bârcă. Focşan crede că va fi găsită o soluţie pentru ca într-un timp scurt să fie emisă hotărârea judecătorească în baza căreia noul primar să depună apoi jurământul şi să îşi preia atribuţiunile. "Sigur se va găsi înţelegere şi la instanţe, cu tot protestul. E vorba de un interes public şi nu cred că vor fi probleme. Vom duce documentele şi atunci se va obţine şi hotărârea judecătoarească de validare a rezultatului alegerilor", spune şeful Biroului Electoral care a funcţionat la Turburea în ultima lună. 

 A trecut deja la treabă

 Edilul ales din Turburea a început însă munca de primar chiar şi aşa, el făcându-şi un plan de lucru pentru perioada următoare. Bârcă vrea să repare şcolile din sat cu ajutorul celor aproape 50 de beneficiari ai ajutorului minim garantat oferit de stat. În plus, el şi-a propus ca, împreună cu reprezentanţii Direcţiei Silvice, să marcheze mai mulţi copaci care să fie tăiaţi de pe proprietăţile personale ale localnicilor, astfel încât aceştia să nu mai fie nevoiţi să dea bani pentru lemnele necesare la iarnă.
 "Ştiu că sunt multe de făcut aici şi de asta m-am şi apucat de treabă că, uite, începe şcoala săptămâna cealaltă şi nu pot să aştept ca să fiu instalat şi apoi să trec la igienizarea spaţiilor de învăţământ. Am cerut un inventar al celor care sunt la 416, am văzut că sunt 48 de oameni apţi de muncă şi i-am împărţit pe grupe cu care vreau să igienizez şcolile. Într-un termen aşa de scurt e tot ce pot să fac. Apoi vreau să începem să dăm pădurile în Zăvoi, că acolo trenează problema de ani de zile. Ca proiecte mai mari am asfalatarea drumurilor, trebuie să fac şcoala şi grădiniţa la Cocorova, că e promisă din campanie şi cred că ni se dau banii toamna aceasta, avem de lucru, ce să vă spun, nu e de stat pentru că mandatul e scurt şi sunt multe de rezolvat", spune Bârcă.

 Veşti bune dinspre Cosmin Popescu

 Oricât i s-ar părea de greu unui alegător din restul judeţului, edilul din Turburea are noroc mai mult decât cu carul pentru că, după câştigarea alegerilor în turul doi, acesta primeşte acum şi veşti financiare nesperat de bune. Deputatul Cosmin Popescu spune că Guvernul va aloca în cel mult două săptămâni fonduri pentru realizarea unor obiective importante, aflate pe lista de promisiuni a lui Ion Bârcă. Unitatea de învăţământ de la Cocorova, acolo unde copii învaţă de ani de zile în modulele sinistraţilor, va fi primul proiect în care se va lucra într-un timp extrem de scurt.
 "Sunt luate toate avizele, mai trebuie doar aprobarea Guvernului şi, din câte cunosc eu, banii vor fi alocaţi în circa două săptămâni. Pentru şcoala şi grădiniţa de la Cocorova, atât de mult mediatizată, ni se alocă în prima fază 3,5 miliarde lei vechi, necesarul fiind undeva la aproape 5 miliarde, iar 4,5 miliarde vor veni toamna aceasta pentru a se asfalta Drumul Gării, cum îi spun oamenii din comună. E un drum intens circulat şi toamna aceasta îşi va schimba complet înfăţişarea. Domnul primar va putea de asemenea să realizeze şi baza sportivă multifuncţională la Poiana în valoare de 2 miliarde, pentru care, de asemenea, vor fi banii toamna aceasta. De acum încolo dumnealui are mult de muncă şi, la cum îl cunosc eu pe domnul Bârcă, am convingerea că îşi va duce la îndeplinire promisiunile făcute celor care l-au votat pentru că au crezut în el şi în Partidul Democrat Liberal", spune Cosmin Popescu. 


Vizualizări: 131

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: