Băsescu îl învinuiește pe Ponta pentru pensiile speciale

Vă miră că sunt pensii care trec de 10.000 de lei și ajung chiar și la 45.000 de lei în România? Fostul președinte Traian Băsescu spune că „meritul” îi aparține în totalitate unui deputat de Gorj.

Victor Ponta este cel care le-a reînființat în 2015, asta după ce Băsescu și Boc desființaseră pensiile speciale și se aleseseră cu faimoasa lozincă „Ieși afară, javră ordinară”. Într-o postare făcută pe contul său de Facebook, fostul președinte spune că lozinca respectivă li s-ar potrivi acum de minune celor care au reînființat pensiile speciale, mai ales că inclusiv cei din PSD încep să își dea seama că acestea nu vor putea fi plătite pentru prea mult timp de acum încolo.

„În 2015, premierul Victor Ponta, într-o demagogie şi o prostie, ambele fără limite, a reintrodus sistemul de pensii speciale cu nişte criterii de creştere a pensiilor aberante, ajungându-se, astăzi, la pensii speciale de peste 45.000 RON. Ponta, Oprea şi PSD-ul au creat un regim special de pensii pentru militari, diplomaţi, aviatori şi alte categorii din clientela lor politică, luând bani, fără ruşine, de la salariaţi infinit mai prost plătiţi, unii chiar săraci, decât categoriile pe care le-au favorizat”, susţine Băsescu. Fostul președinte spune că de acum încolo lui nu-i mai rămâne decât să zâmbească pentru că minciunile și „ticăloșia unor politicieni” i-au adus acum pe aceștia în situația de a se lovi cu capul de pragul de sus.

„Din acest motiv, astăzi, când cele două subiecte sunt în dezbatere publică, din care rezultă cât de mincinoase au fost măsurile «cuplului» Ponta – Antonescu, eu nu am decât să zâmbesc, recunosc, cu oarecare cinism. Ticăloşia unor politicieni i-a adus în situaţia de a se lovi cu capul de pragul de sus. Ce ziceţi, dragi PSD-işti care acum trebuie să plătiţi ce aţi votat cu veselie în 2012 şi 2015? Judecaţi dumneavoastră, cititorii acestei postări, când şi cine a fost cinstit cu românii. Ponta, Antonescu, Oprea, Dogaru, Coarnă etc., pentru minciună şi imoralitate, vouă vi se cuvine sloganul «ieşi afară, javră ordinară!»”, mai spune Băsescu.

Fostul președinte nu a primit o replică de la Ponta, deputatul fiind mai ocupat să îl felicite pe Mircea Lucescu pentru că a preluat naționala de fotbal a Turciei.

Vizualizări: 583

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: