Plânge după Victor Ponta

Numele deputatului Victor Ponta a fost șters din baza de date a Partidului Social Democrat. Chiar și așa, sunt colegi care nu se pot împăca cu ideea că Ponta a fost dat afară din partid. Consilierul municipal Viorel Petcu, de exemplu, a declarat că Ponta era un om important pentru partid, „un motor” care a tras după el organizația social-democrată. „Numele lui Victor Ponta a fost radiat din baza de date a PSD. E trist! Consider că sprijinul care a lipsit din partea lui Victor Ponta la Târgu Jiu a contat. Să nu uităm că Ponta este un motor. Unul puternic. Cred că o bună parte din procentul obținut de PSD la alegerile locale i se datorează. În campanie, toată lumea trăgea de el. Erau primari de orașe care se rugau de el: «Domnule, o oră, vino și la mine! Să treci pe aici măcar!» A fost un prim ministru cu rezultate extraordinare. Dacă avem încă creștere economică în România, o avem datorită măsurilor economice luate de Guvernul condus de Victor Ponta”, a declarat consilierul local Viorel Petcu.

Victor Ponta a fost exclus din partid, însă a anunțat că, de luna viitoare, va pune bazele unei noi formațiuni politice și nu este exclus să fie urmat de politicieni din PSD ori ALDE.

Vizualizări: 685

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: