Băsescu recunoaște că s-a retras din cauza dosarului

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a declarat duminică seara, la un post de televiziune, că acuzația de spălare de bani este "o înșelătorie", care i-a influențat decizia de a candida la Primăria Capitalei și consideră că există "un curent în instituțiile de forță" care și-a asumat "misiunea mesianică" să curețe clasa politică.

'Vreau să fie clar un lucru: măcar pentru moment avem în Codul Penal abuzul în serviciu. Așa cum este aplicabil oricui în țara asta, abuzul în serviciu este aplicabil și procurorilor. Eu vă spun — este o înșelătorie acuzația de spălare de bani, iar faptul că mie mi-a influențat o decizie politică vă asigur că nu o voi lăsa așa. A fost o decizie politică importantă — e vorba despre un partid nou care cu mine ar fi avut o șansă în plus. (...) Eu aș fi candidat. Decizia mea era luată', a declarat Traian Băsescu, la România Tv.

Președintele PMP a arătat că nu ar fi putut să candideze în aceste condiții, întrucât și-ar fi negat cei zece ani de mandat, în care mesajul său a fost 'respect pentru Justiție' și 'nimeni nu este mai presus de lege'.

Traian Băsescu a punctat faptul că este revoltat că aceeași instituție a statului, respectiv Parchetul General, îl acuză de spălare de bani, în condițiile în care în 2012 a dispus neînceperea urmării penale, pe inexistența faptei. (A.P.)

Vizualizări: 576

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: