Băsescu vrea să dea în judecată cotidianul "Gardianul" şi pe Dinu Patriciu

Traian Băsescu a anunţat sâmbătă, la sediul său de campanie, că va da în judecată pe Dinu Patriciu şi cotidianul Gardianul pentru "minciună şi trucarea unor filmări" şi a întrebat conducerea ziarului dacă, înainte de a-l pune în circulaţie, a făcut o expertiză a filmului.

"Pentru minciună şi trucarea unor filmări îl dau în judecată pe Dinu Patriciu şi cotidianul "Gardianul". Fac acest lucru pentru că au prezentat un film trucat. Înainte de orice, cred că presa care a introdus în circulaţie un film trucat ar trebui să răspundă în mod elementar la câteva întrebări. În primul rând, dacă înainte de a introduce filmul în circuitul public, acest film a fost verificat la Institutul Naţional de Expertiză", a arătat Traian Băsescu.

El a mai întrebat conducerea cotidianului Gardianul dacă măcar după introducerea în circuitul public a "unui film trucat a avut curiozitatea" să facă o expertiză a acestui film şi, în caz afirmativ, să facă public rezultatul.

Băsescu a apreciat că la 20 de ani de la Revoluţie românii nu mai pot fi păcăliţi sau manipulaţi cu filme trucate, în care este amestecată viaţa unui copil. "Un copil care este supus unei presiuni mediatice extraordinare doar în interesul candidatului Mircea Geoană, utilizându-se pentru aceasta filme trucate. Nu vreau să mă întreb cum s-ar fi simţit oricare dintre noi, dacă în această situaţie ar fi fost un copil al nostru", a mai spus Băsescu.

El a opinat că, în ultimele zile ale acestei campanii, "a ieşit la suprafaţă toată mizeria din spatele lui Mircea Geoană". "O mizerie pe care eu, în 2004 o calificam a fi sistemul ticăloşit. Şi am văzut ieşiri publice ale domnului Patriciu, la Realitatea TV, domnul Patriciu care în timpul lui Iliescu şi al lui Năstase, a fost beneficiarul privatizării Rompetrol şi Petromidia. L-am văzut pe domnul Vântu, cel care a escrocat peste 350.000 de români, care au rămas fără case, fără bani", a adăugat Băsescu.

De asemenea, el a mai susţinut că nici trustul lui Dan Voiculescu nu rămâne mai prejos în "denigrare şi atacuri la persoană" şi a apreciat că folosirea trusturilor de presă în favoarea unui singur candidat este necinstită. "Obiectivele acestor rechini ieşiţi la suprafaţă, Voiculescu, Vântu, Patriciu, care manipulează conştiinţe prin trusturile de presă sunt legate de ceea ce nu au putut să înhaţe în timpul liniştii garantate de Iliescu, Adrian Năstase şi Geoană, ca ministru de externe, şi sunt flămânzi să smulgă noi bucăţi de pradă din economia românească", a conchis Băsescu.

Vizualizări: 96

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: