Bătrânul țap ispășitor

Îi știm, îi vedem pe la televizor. Foști mari comuniști, ajunși peste noapte (sau peste câteva nopți, că revoluția a durat un pic mai mult) mari întreprinzători. Foști securiști odioși transformați de imprevizibilele curbe ale vieții în băieți deștepți, în capitaliști autentici. Serios, chiar asta pretind că sunt acum! Vezi Doamne, înainte de ’89 colaborau cu sistemul de nevoie. Vezi Doamne, și atunci tot capitaliști erau, în fibra lor, dar deh, asta ar face orice capitalist pe vremuri de restriște: se adaptează situației astfel încât să-i fie lui bine, chiar și atunci când situația e comunismul. Păi, nu așa scrie la carte? Descurcăreți pe cont propriu! Ei, aș! Acum, comuniștii odioși lucrează pe fonduri europene, nenică. Au mașini occidentale, frățioare! Cordesc secretare care n-au auzit nici de Constantinescu, că erau prea mici pe vremea lui; de Ceaușescu nici vorbă. Fac, însă, un fel de capitalism pe stil vechi. Cu metode comuniste, cu efecte comuniste, cu tupeu comunist, cu instituții comuniste, în fine, peste toate, cu bani comuniști. Banii lor comuniști, parte din ei luați, între timp (ce ironie a sorții!), de la UE și SUA (hahaha, uite c-au venit și-americanii!), strică toată societatea, pentru că societatea e în mâinile lor: a comuniștilor cu bani mulți care altceva decât comunism nu știu. Între timp, ipocritul ăla de Băsescu (care brusc ar cam reconsidera problema Roșiei Montane, sic!) ”condamnă comunismul”. Hahahaha! Mai avea puțin șmecherul și băga la pușcărie cuvântul. Veneau trupele speciale într-o dimineață, băteau la coperta DEX-ului, alergau mascații sute de pagini până la litera C și acolo îl găseau dormind. Dă-i picioare în COM, somează-l să se așeze în ISM! Și, cu pușca la tâmplă, înainte să se dezmeticească:

- Sunteți domnul cuvânt ”comunism”?! La pârnaie, dă-te-n mă-ta de nenorocit!

Bine, domnilor procurori, acum ați eliminat cuvântul ăla care sună urât, dar NIȘTE COMUNIȘTI arestăm și noi? Răspuns: DA! Îl arestăm pe Vișinescu! Uraaa!

Un torționar ramolit care probabil se crede sincer nevinovat datorită Alzheimerului. Dintre toți nemernicii, am găsit unul. Și, deși n-o spunem deschis (măcar sinceri să fiți, băi, jigodiilor!), îi punem în cârcă toate crimele de la Râmnicu Sărat, toate crimele politice ale comunismului, toate episoadele din Memorialul Durerii, toată Coca Cola și rock-ul de care n-am avut parte și, ce să mai, toate suferințele pe care le-am îndurat vreme de 50 de ani. E întruchiparea răului, nici dacă dădeam peste Stalin în persoană n-am fi fost atât de nemiloși. Bătrânul torționar este hăituit de reporteri justițiari de la niște televiziuni și ziare care vor sânge de torționar comunist. ALE CUI SUNT TELEVIZIUNILE ȘI ZIARELE? Hahahahaha, păi, n-o să ghiciți niciodată! Daaaa, mă, hai că v-ați prins. Sunt ale comuniștilor bucuroși că au ucis răul comunist odată cu bătrânelul ăla schilod. Practic, și-au șters urmele. Gata. S-a pus cruce. ”Uite, mă, v-am zis noi? Uite c-am condamnat și comunismul, poftim! Acum lăsați-ne dracului în pace, să furăm în capitalism!”.

Vizualizări: 163

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: