Horoscop

Berbec

Ceva în interior vă spune să puneți punct aici unei acţiuni care nu mai dă semne că ar merge într-o direcţie bună. Deşi, de ochii lumii sau pentru a face plăcere altora, continuați să mai pedalați fără tragere de inimă, totuşi interesul a scăzut de mult pentru ceea ce ați fi putut obţine la capăt. Acum acest capăt pare din ce în ce mai îndepărtat şi mai neinteresant şi pentru că nu mai sunteți la fel de motivat, o lasați mai moale.

Taur

Permiteţi-vă o zi în care să vă relaxați. Citiți o carte, plecați la drum spre o destinaţie unde vă aşteaptă ceva drag, permiteţi-vă câteva clipe de relaxare, şi, astfel, psihicul se eliberează de emoţii nedorite. La finalul acestei incursiuni prin minte şi prin inimă descoperiți lucruri pe care le credeați uitate sau ascunse mult prea adânc pentru a le mai scoate la iveală.

Gemeni

Chiar dacă nu sunteți pe deplin mulţumit de felul în care evoluează anumite planuri, printr-o simplă schimbare a polarităţii gândurilor, lucrurile ar putea reveni foarte uşor la normal. Începeți de azi să-l înlocuiți pe nu cu da, pe imposibil cu posibil, eşecul cu succesul, supărarea cu bucuria, şi orizonturile se vor lumina ca prin farmec..

Rac

N-aveți cum să vă simţiți bine într-o atmosferă atât de sumbră ca cea în care nimeriți azi fără voie, ca atare, dacă vreți să salvați ziua, trebuie să ieşiți de urgenţă din acel spaţiu. Resimţiți încărcătura energetică negativă care planează peste tot în jur, pentru că s-au adunat numai oameni pesimişti, negativiști, care se plâng de toate necazurile pământului, și nu aveți nici o legătură cu suferinţele şi grijile lor.

Leu

Ați avut răbdare şi ați aşteptat momentul potrivit pentru toate, iar acum culegeți roadele aşteptării care sună mai mult decât promiţător. A fost un drum lung şi greu până ați ajuns aici, aşa e, dar ceea ce se vede deja e demn de toată lauda. Ați ajuns la momentul coacerii recoltei pentru care ați trudit intens mult timp înainte, şi aveți toate motivele de satisfacţie.

Fecioară

Plecați la drum fără nici o tragere de inimă, considerând totul o simplă obligaţie de serviciu sau pentru a face altuia pe plac. Vă sacrificați timpul pentru a duce la îndeplinire această sarcină şi tocmai pentru că o faceți doar pentru a scăpa de o obligaţie, faceți totul fără nici o plăcere şi vă întoarceți acasă frânt de oboseală.

Balanţă

Nimic nu durează veşnic, deci nici relaţiile în care sunteți implicat nu pot continua la fel toată viața, ca atare, fiți oricând deschis spre schimbări şi din acest punct de vedere. Că se mai schimbă prietenii sau colegii, că se mai schimbă până şi partenerii, trebuie să fiți deschis spre nou, pentru că relaţiile respective au ajuns la un nivel care nu mai avea nimic bun de oferit și e mai bine să se termine.

Scorpion

Vă asumați prea multe reproșuri, deşi nu sunteți vinovat de nimic, dar vă simţiți împotmolit într-o zonă în care nu se mai schimbă nimic şi încep procesele de conştiinţă. Fiți mai relaxat, chiar nu are rost să cărați atâta balast inutil pe umeri, când totul se va rezolva la timpul potrivit. Aveți răbdare, priviți această perioadă de stagnare ca pe ceva absolut firesc în evoluţia oricui.

Săgetător

Sunteți pe calea cea bună spre prosperitate şi belşug, fiți sigur de asta, dar aveți răbdare! Nici o recoltă nu se coace peste noapte. E nevoie de timp şi de aşteptare, crezând cu tărie că la finalul acestui drum lung se află roadele cele mai bune! Continuați să investiți tot ce aveți mai bun în dumneavoastră pentru a clădi acel edificiu la care visați și care va fi chiar mai bun decât ați fi putut vreodată crede.

Capricorn

Prietenul la nevoie se cunoaşte, toată lumea ştie asta, şi azi descoperiți cât de important e să aveți alături pe cineva care ţine cu dumneavoastră necondiţionat. Cele mai bune sfaturi le primiți de la un prieten și cele mai plăcute momente le petreceți în compania unor amici, deci bucurați-vă că aveți la cine apela la nevoie pentru o încurajare, pentru un moment de relaxare, pentru un telefon la momentul oportun.

Vărsător

Nimic nu vă convine din ceea ce auziți, de parcă v-ați agăţat toate speranţele pe o anumită informaţie care nu vine în forma mult dorită. E păcat să pierdeți o mulţime de alte veşti sau soluţii bune doar pentru că nu răspund aşteptărilor de moment, deci lăsați supărarea la o parte şi încercați să vă mulţumiți şi cu puţin, cu ceea ce primiți în schimb.

Peşti

Prezenţa prietenilor are efecte miraculoase asupra psihicului, deoarece nu aveți timp să vă gândiți la tot datorită veseliei şi gălăgiei create de ei. Implicați-vă în buna dispoziţie din jur, pentru că vă veți reîncărca bateriile. Chiar aveți nevoie de o zi de vacanţă, de totală detaşare, în care să vă aduceți aminte de lucrurile amuzante, frumoase, uşoare ale vieţii.

Vizualizări: 1,798

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Relații:

Citește și: