Bebeluşi încurcaţi la maternitatea Târgu Jiu

Scandal la maternitatea din Târgu Jiu după ce asistentele au încurcat doi bebeluşi. Două mămici care au născut la sfârşitul săptămânii trecute şi-au dat seama de abia aseară că timp de trei zile fiecare a alăptat copilul celeilalte. Asistentele neagă acuzaţiile, dar părinţii, mai ales taţii celor doi băieţi sunt hotărâţi să depună plângeri împotriva cadrelor medicale. Cele două mame şi-au dat seama de încurcătură de abia aseară, când bebeluşii au fost cântăriţi şi fiecare avea mai puţin sau mai mult cu câte 600 de grame decât la naştere. Mihaela Treancă, una din cele două mame spunea aseară că o asistentă i-a dat vestea că nu alăptase copilul ei, ci pe al altei femei. „Veni şi spuse că nu e copilul meu şi nimic altceva. Pentru mine fu un şoc, mai ales că unul e mai blond, iar celălalt e mai brunet. Acum spune că e al meu, dar nu ştiu care e”, declara mămica aflată la prima naştere. Soacra sa a fost şi mai revoltată de situaţia creată. „Băiatul celuilalt tată care e aici cu noi pe hol l-a alăptat fiica mea, iar pe al fetei mele l-a alăptat soţia dumnealui. Nu au procedat corect, puteau să cheme familiile şi să ne anunţe, nu să le spună lor, aşa direct, ele fiind şi slăbite”, spunea Steliana Treancă.
 Cadrele medicale de la spital au negat însă orice încurcătură. Una dintre asistente a venit şi a declarat într-un târziu, după vreo două ore şi ceva de aşteptare din partea jurnaliştilor că „au fost doi copii puşi într-un pat la izolator, li s-au schimbat doar etichetele, dar nu s-a făcut nici un schimb de copii”, lucru cu care, evident, părinţii nu au fost de acord. Taţii celor doi bebeluşi nu cred însă o iotă din spusele asistentele şi au cerut teste ADN pentru a se convinge că vor creşte de acum încolo copilul lor şi nu pe al altcuiva. Bărbaţii au fost extrem de nervoşi şi doar prezenţa poliţiştilor la maternitatea i-a mai potolit pe aceştia.
 Scandalul s-a sfârşit de abia spre miezul nopţii, când, obosiţi, părinţii au plecat la culcare, urmând ca în această dimineaţă să meargă la Poliţie şi Parchet pentru a depune plângeri împotriva cadrelor medicale.


Vizualizări: 139

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: