Berca și-a prelungit contractul cu CSM Târgu Jiu

Încă un baschetbalist care a evoluat sezonul trecut în Liga Naţională pentru CSM Târgu Jiu a prelungit contractul cu clubul. Alexandru berca va evolua şi sezonul viitor la formaţia din Târgu Jiu.

CSM Târgu Jiu începe să definitiveze lotul la echipa de baschet pentru sezonul 2022-2023. După prelungirea contractelor cu Porter Troupe, Camil Berculescu și Andrei Gheorghe, oficialii clubului gorjean au semnat prelungirea contractului și cu Alexandru Berca. Baschetbalistul gorjean este la CSM Târgu Jiu din primul sezon din istoria clubului și va bifa cel de al patrulea sezon consecutiv pentru echipa gorjeană. Berca a semnat pentru încă un sezon cu echipa antrenată de Claudiu Alionescu.

Berca a declarat pentru csmtargujiu.ro că a ales să rămână acasă. „Am semnat prelungirea contractului și am ales să rămân acasă și să joc încă un sezon pentru CSM Târgu Jiu. Sezonul trecut a fost unul în care am avut un început mai greu de campionat, un sezon în care au fost multe momente bune dar și momente mai puțin bune, dar nu vreau să mă mai raportez la ce a fost în trecut, vreau să privesc doar în față de aici înainte. Va fi un alt campionat, sper să începem bine și să ne îndeplinim obiectivele”, a declarat Berca pentru site-ul clubului, menţionând că vrea să ajute echipa şi în noul sezon: „Principalul obiectiv pentru acest sezon este să îmi ajut echipa să obțină cât mai multe victorii în urma unor evoluții productive și consistente, apoi să fiu capabil de decizii bune și sper să fie un campionat în care să mă autodepășesc”.

Alexandru Berca şi-a petrecut vara cu familia și prietenii, dar s-a şi antrenat, alături de alţi jucători de la echipă, fiind prezent şi în vacanţă la sală.

Vizualizări: 456

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: