Beţişorul lui Băse şi trabucul Monicăi

Beţişorul fără vată într-un capăt al lui Băsescu e noul subiect la posturile moguleşti. Dacă nu ştiţi, pe scurt: Băsescu a spus la TVR că a fost la orelist pentru că s-a scobit din greşeală cu capătul greşit al beţişorului de ureche, cel fără vată. De ce şi-a băgat preşedintele un băţ nevătuit în ureche, asta nu mai ştim. El a zis că vorbea la telefon cu un ministru, dar nu a precizat exact după câte pahare şi cât de aproape de ora închiderii era când avea loc acea convorbire. Dar, culmea, adversarii lui nu s-au luat de gafa cu capătul greşit, ci de capătul greşit în sine. ”Nu există aşa ceva, beţişoare cu vată doar într-un capăt!”, urlă pe aceeaşi voce Realitatea şi Antenele. ”A inventat întâmplarea ca să sune bine la televizor”, a explicat Gâdea, încreţindu-ţi fruntea de stabilopod.

Eu am un coleg care se scarpină în ureche exclusiv cu beţe de chibrit. Chiar şi când nu-l mănâncă. Este ca un viciu. Mai rău chiar. Beţişoarele tradiţionale, cu vată într-un capăt (sau chiar în ambele) nu-l pot ajuta. Evident, ajunge şi la ORL cam o dată pe lună din cauza acestui hobby nefast. Poate şi Băsescu are aceeaşi pasiune în a se scărpina cu obiecte contondente. Şi, într-adevăr, dacă aşa este, atunci Gâdea are dreptate când spune că a vrut să sune bine: mai degrabă zici că eşti căscat şi că te-ai scărpinat cu capătul greşit decât să recunoşti că ai o manie în a-ţi introduce lemne în ureche.

Mie îmi trebuie însă un motiv. E ca la crimă: de ce minte Băsescu? Am înţeles că Antenele şi Realitatea zic că, de fapt, a venit la spital pentru altceva, mult mai grav. O fi având cancer la lobul urechii, hai să zicem. Eu l-aş lăsa să prezideze şi cu cancer, până cade la pat. Nu înţeleg pasiunea aceasta morbidă pentru boala preşedintelui venită dinspre presa de opoziţie. Atâta timp cât Băsescu pare capabil să-şi asume responsabilităţile funcţiei, pe mine nu mă deranjează nici dacă are hemoroizi în ultimul stadiu. Că-i mai tremură lui mâinile şi capul un pic când ţine foi pe deşte sau mingiuci pe nas la emisiuni, asta-i altceva. E, cred, un fenomen destul de comun la marinarii care şi-au alinat tare (sau, mă rog, cu tărie) singurătatea în nopţile fără lună, în timp ce se prefăceau că au pierdut sextantul pe punte.

”E bolnav psihic”, zice şi Ciuvică, după interviul de aseară al lui Băsescu. Acum, eu nu cred că simplul fapt de a te scobi cu capătul greşit al unui beţişor este o dovadă de afecţiune a creierului. Ştiu fumători care-şi bagă des ţigara invers în gură, uneori chiar aprinsă. Repet, atâta timp cât şi-o bagă invers acolo unde trebuie, mi se pare o greşeală acceptabilă. Dacă Monica Lewinsky ar fi făcut aceeaşi gafă cu trabucul, abia atunci aş fi început să mă îndoiesc de sănătatea mentală a autorului actului.

mantzy.wordpress.com

Vizualizări: 111

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: