Biserica "Sfântul Nicolae" se informatizează

S-au dus vremurile când se completau registre întregi pentru a ţine evidenţa populaţiei, acum computerul face toată această treabă. Un preot din Tg-Jiu s-a gândit să fie şi el în pas cu moda, mai exact să ţină evidenţa enoriaşilor pe calculator. Este vorba de preotul paroh al Bisericii “Sfântul Nicolae” din Tg-jiu, Adrian Porei, care spune că biserica va avea de la anul şi un site unde vor fi postate toate informaţiile legate de lăcaşul de cult.  Biserica “Sfântul Nicolae” din Tg-Jiu a fost ridicată între anii 1810-1812 pe temelia unei alte bisericii, ctitorită de protopopul Andrei Schevofilax. De când a fost construită biserica a fost restaurată in totalitate o singură dată între anii 1982-1983. În urmă cu doi ani de zile a început refacerea picturii cu sprijin financiar de la Ministerul Culturii şi Cultelor precum şi de la enoriaşi. 
Aceste informaţii precum şi multe altele vor fi postate pe internet de anul viitor, mai exact pe site-ul bisericii. “M-am gândit că ar fi bine să existe un site al bisericii, l-am creionat deja, la anul va fi funcţionabil. Vor fi afişate pe acest site toate informaţiile ce ţin de biserică, nu va pot spune încă dacă pomelnicele vor putea fi date pe internet, nu ar fi prea dificil, dar ţine de culisele Sfântului Altar“, susţine preotul Adrian Porei
 Tot de anul viitor, preotul Adrian Porei vrea să ţină evidenţa enoriaşilor pe calculator. Nu se ştie cât va costa acest site, dar un lucru e sigur, nu va fi plătit un angajat anume pentru a ţine evidenţa enoriaşilor, preotul dorind să se va ocupa personal de acest lucru.  


Vizualizări: 312

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: