Break-dancer la doar zece anişori

Talentat şi ambiţios. Aşa s-ar descrie Gabriel Costea, care a reuşit să câştige admiraţia profesoarelor lui dar şi a oamenilor care l-au văzut în concursurile de gimnastică şi dans dar şi în diferite spectacole precum Miss Mărţişor 2010. Micuţul este un împătimit al dansurilor încă de la vârsta de şapte ani.

Gabriel Costea sau Biţă,  cum îi spun prietenii sau cum el însuşi se recomandă, practică dansul şi gimnastica de trei ani la nivel de performanţă. Tânărul a câştigat numeroase competiţii sportive alături de colegii lui de la Palatul Copiilor şi îi place să iasă mereu în evidenţă prin propriul său stil de dans şi atitudine. „Îmi place să am propriul meu stil, nu am emoţii pe scenă, acolo mă simt cel mai bine şi nici nu îmi place să imit pe cineva de aceea nu am un idol în dans. Prefer să am propriile mele scheme şi să fiu eu însumi”, a declarat Gabriel Costea. Talentul l-a moştenit de la părinţi, mama lui fiind coregraf la Şcoala Populară de Artă unde de altfel este elev şi Gabriel pe lângă faptul că practică dansul şi gimnastica şi la Palatul Copiilor din Târgu Jiu.

Gabriel a făcut senzaţie la spectacolul Miss Mărţişor 2010 de la Casa de Cultură a Sindicatelor unde a dat dovadă de multă îndrăzneală şi a atras atenţia tuturor spectatorilor şi telespectatorilor. „Acolo m-am simţit foarte bine, mi-a plăcut să dansez alături de colegii mei şi tot a ieşit aşa cum mi-am dorit, lumea m-a aplaudat”, a mărturisit Gabriel.

Vrea să fie coregraf şi bucătar

Tânărul a câştigat numeroase competiţii de gimnastică şi dans la care a participat şi vrea să devină un mare coregraf. „Am luat locul I la Timişoara, la Slatina şi la Craiova. Am participat la foarte multe dar acestea sunt cele mai importante. Urmează concursurile pe anul acesta şi foarte curând voi concura la Caracal”, a precizat Gabriel Costea.

Chiar dacă dansul îi ocupă majoritatea timpului prin repetiţii şi antrenamente, Biţă mai are totuşi şi o altă pasiune, aceea de a fi bucătar. „În timpul liber o mai ajut pe mama la gătit pentru că îmi place foarte mult, de altfel pe lângă faptul că vreau să ajung coregraf ca mama mea aş vrea să fiu şi un mare bucătar”, a mărturisit Biţă.

Părinţii vor fi alături de micuţ în drumul lui şi îl vor sprijini în toate proiectele lui de viitor. Sunt foarte mândri că Biţă a reuşit această performanţă la vârsta lui şi vor face tot posibilul ca băiatul să-şi împlinească visul. „Este un băiat talentat şi merită toată atenţia noastră, eu îl voi sprijini în tot şi voi fi alături de el pentru că într-adevăr este talentat şi munceşte foarte mult. Este foarte ambiţios şi repetă întotdeauna schemele până îi ies”, a precizat mama lui Biţă.       

Vizualizări: 135

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: