Bugetul rectificat al CE Oltenia, în dezbatere publică

Ministerul Energiei a publicat proiectul de buget rectificat al Complexului Energetic Oltenia și așteaptă observații până pe data de 13 octombrie, ora 16.30. Rectificarea de buget este necesară atât pentru a adăuga aproape 25 de milioane de lei la fondul de salarii, pentru plata orelor suplimentare, dar și pentru că producția companiei a fost mult mai mare decât s-a estimat la începutul anului.

Ministerul Energiei arată că rectificarea de buget a fost făcută pornind de la faptul că în primele șase luni producția a fost mai mare cu 15,1% decât cea estimată în bugetul inițial. S-a ajuns aici datorită creșterii producției de energie electrică cu aproximativ 1TWh și a cărbunelui extras cu 1 milion de tone.

Ministerul Energiei explică faptul că pentru plusul de producție a fost nevoie de multe ore suplimentare, pentru plata cărora trebuie suplimentat fondul de salarii cu suma de 24.970.000 lei.

Managerul Sorin Boza crede că rectificarea ar putea fi aprobată în cel mult două săptămâni. „Documentul a luat girul Ministerului Energiei, este la Ministerul Muncii. Avem promisiunea doamnei ministru Vasilescu că va da girul până vineri, urmează Ministerul Finanțelor săptămâna viitoare, probabil peste două săptămâni să obțină girul guvernului”, a spus managerul Complexului Energetic Oltenia, Sorin Boza, într-o intervenție la Radio Infinit.

Ce se întâmplă cu profitul companiei

Proiectul rectificat de buget estimează că la finalul anului Complexul Energetic Oltenia va avea un profit brut de 186.484.000 lei. Deputatul liberal Dan Vîlceanu susține că are informații conform cărora ministrul Finanțelor a dat ordin ca profitul că ajungă la bugetul de stat. „Le solicit celor din conducerea CEO, de pe acum, ca în momentul în care vor fi sunați de la Ministerul de Finanțe ca să țină AGA și să distribuie profitul către bugetul statului, să anunțe minerii și energeticienii. (…) Când se va întâmpla, că se va întâmpla sigur, să anunțe minerii și energeticienii că nu pot să facă investiții în ce au ei nevoie. Să văd atunci sindicatele, când vor afla că profitul merge la buget, pentru că trebuie date subvenții la porci”, a spus Dan Vîlceanu în conferință de presă.

Proiectul de buget aflat în dezbatere publică arată însă și ce se va întâmpla cu profitul. Astfel, din suma de 186.484.000 lei profit brut, va fi plătit impozit pe profit 31.779.000 lei, iar diferența va fi folosită pentru acoperirea pierderilor din anii trecuți.

Vizualizări: 2,717

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: