Scapi de amendă dacă oprești pe avarii? Ce spune Codul Rutier 2025!

Sunt anumite locuri în care șoferii nu au dreptul să oprească, fie pentru că vizibilitatea este redusă în acele zone, fie pentru că ar reprezenta un pericol pentru ceilalți participanți la trafic. Însă, mulți se întreabă ce se întâmplă dacă pun avariile atunci când opresc neregulamentar, scapă sau nu de amendă?
Oprirea reprezintă întreruperea temporară a deplasării vehiculului. Aceasta se poate face din motive neprevăzute, pentru a respecta regulile de circulație sau din voința conducătorului auto.
Dacă oprește din motive neprevăzute sau pentru a respecta regulile de circulație, conducătorul auto nu poate fi sancționat. De exemplu, se poate ca mașina să se defecteze sau șoferului să i se facă rău. În astfel de situații e absolut justificat să oprești, chiar dacă te afli într-o zonă unde acest lucru e interzis.
În schimb, dacă oprești pentru a te duce până la magazin sau ca să lași copilul la școală, se consideră oprire voluntară, adică din propria voință a șoferului.
Luminile de avarie au rolul de a semnaliza, evident, o problemă apărută la mașină, oprirea acesteia sau o situație periculoasă.
„Luminile de avarie se folosesc […] când vehiculul este imobilizat involuntar pe partea carosabilă, când vehiculul se deplasează foarte lent și/sau constituie el însuși un pericol pentru ceilalți participanți la trafic, când autovehiculul sau tramvaiul este remorcat”, precizează Poliția Română într-o postare pe pagina oficială.
Așadar, luminile de avarie trebuie pornite doar în cazul unei opriri involuntare, cum ar fi:
defecțiune tehnică;
probleme de sănătate ale șoferului sau altui pasager;
drumul blocat/avariat;
accident rutier, etc.
În schimb, dacă oprești pentru a lua copilul de la școală sau pentru a livra un colet, reprezintă oprire voluntară. Dacă faci această manevră într-o zonă în care Codul Rutier 2025 interzice oprirea, riști să fii amendat.
Amenda pentru oprire neregulamentară este de 405 sau 607,5 lei și 2 puncte de penalizare pe permis.
Staționarea, adică oprirea mai lungă de 5 minute a unui vehicul, se sancționează cu amendă între aproximativ 800 și 1.000 de lei.
În plus, autoritățile locale pot dispune ridicarea vehiculului, pentru recuperarea acesteia fiind necesară achitarea unei suprataxe de 500-1.000 de lei.
Vizualizări: 699
Distribuie Trimite pe WhatsApp