Cabinet de genetică la Târgu Jiu

Spitalul Județean de Urgență a făcut o solicitare către Ministerul Sănătății cu privire la înființarea unui cabinet de genetică umană la Târgu Jiu. Cabinetul de genetică ar ajuta viitoarele mămici să descopere din timp dacă fătul s-ar putea naște sau nu cu malformații.

În prezent, un astfel de cabinet nu există în județul Gorj, astfel de investigații putând fi făcute doar în clinicile univeristare. Tiberiu Tătaru, managerul spitalului județean, spune că a identificat chiar și geneticieni care ar putea veni la Târgu Jiu. ”Cu 1 aprilie vrem să înființăm și un cabinet de genetică umană pentru a contribui într-un mod esențial la identificarea eventualelor probleme pe care le-ar putea avea viitoarele mămici sau copiii pe care îi vor avea. Înființarea acestui cabinet este de un real sprijin având în vedere și că, pentru aceste analize, pacientele noastre plecau în clinici universitare. Am identificat deja și posibili medici care să activeze în această specialitate, astfel încât după 1 aprilie vom dota cabinetul și vom avea și resursa umană calificată”, a spus Tiberiu Tătaru, managerul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu.
Tot cu 1 aprilie va fi înființat în cadrul Policlinicii și un cabinet de pneumologie. Cât privește cabinetul de genetică umană, acesta va fi dotat la standarde europene și va oferi o gamă largă de analize și teste care pot descoperi din timp riscul de malformații genetice. Cea mai întâlnită modificare genetică este sindromul Down.

Vizualizări: 557

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sănătate:

Citește și: