Cadavru descoperit în Jiu

Descoperire macabră făcută marți după-amiază în apele râului Jiu, în zona pieței centrale din municipiu. Trupul neînsuflețit al unui bărbat a fost observat plutind pe suprafața apei, polițiști aflați în zonă solicitând sprijinul pompierilor militari pentru a aduce cadavrul la mal și a fi transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj în vederea efectuării necropsiei. Bărbatul respectiv are toate șansele să fie cel dispărut în seara de 9 martie, după petrecerea de Sfinții Mucenici ținută la restaurantul pe insulița de pe Jiu. Este vorba despre un asistent veterinar care lucra la padocul de câini de la Târgu Cărbunești, medicul veterinar care îi coordona activitatea spunând la momentul respectiv că acesta a avut intenția certă de a se arunca în Jiu pentru a-și pune capăt zilelor. Bărbatul s-a certat atunci cu alți doi colegi, a plecat de la petrecere și s-a dus direct spre malul Jiului, aruncându-se în apă. Ulterior, pompierii și scafandrii de la Salvamont au efectuat căutări timp de mai multe zile, fără succes însă, doar vremea caldă din ultima vreme făcând ca trupul neînsuflețit să fie scos la suprafață de pe fundul apei.

Vizualizări: 1,787

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: