Câinii latră, ursul merge

Cu puţin timp în urmă s-a lansat zvonul conform căruia Băsescu este bolnav. Dar nu aşa de ceva uşor, care trece cu paracetamol, ci bolnav de intrat în…eternitate. Faptul că  după alegeri s-a retras la treburile lui de preşedinte n-a plăcut! Vremurile s-au zburlit, s-au înăsprit, promisiunile electorale au început să fie puse în aplicare iar politicienii s-au trezit că nu mai au partener de război, nu mai au partener de emisiuni televizate, s-au săturat să se certe între ei şi vor toţi să se războiască cu Băsescu. Problema pentru ei acum este legată de cum să scoţi ursul din bârlog şi nici să-l faci să te strângă în braţe. Aşa că s-au gândit că mai bine să zică către lume că este bolnav şi nu mai putere să se certe cu ei! După rezultatele primelor luni din cel de-al doilea mandat se pare că Băsescu e mai vioi ca niciodată dacă avem în vedere vizita memorabilă pe care a făcut-o în Moldova sau de înţelegerea pentru scutul antirachetă. Televiziunile vechilor săi duşmani nu se simt prea bine dacă avem în vedere că unora le-a cerut falimentul agenţii de presă celebre în lume. Ziarele ori dispar ori devin atât de mici încât tirajul lor încape într-un buzunar, ediţiile online din ce în ce mai citite n-au decât avantajul că răspândesc gratuit aproape ştirile fără prea mulţi gologani în buzunarele editorilor iar viaţa noastră a tuturor este şi aşa din ce în ce mai grea fără să ne mai împingă la revoltă te miri cine. Promisiunile de justiţie corectă făcute de Băsescu în campanie n-au fost luate în seamă, toţi crezând că după alegeri lumea va continua să fie ca înainte. Uite că n-a fost să fie aşa iar valul de arestări făcute dintre oamenii publici din rândul PDL, căruia îi vor mai urma şi altele fără o culoare politică anume, a stârnit nu bucuria cum era de aşteptat ci frica multora că vor urma la rând. De aici o întreagă isterie care numai în România mai poate fi  întâlnită şi în care cetăţenii simpli de pe stradă par că se amestecă ei acum în actul justiţiei. Noi suntem ca Neaga; nu ne place nici în car, nici în căruţă şi nici în teleguţă! Iar când nu mai avem argumente pentru nimic ne trezim că strigăm ca apucaţii: Băsescu e de vină! El face şi desface, el pune la cale, el comandă, el dictează, el…. Să fin serioşi! Nu o fi România esenţa democraţiei în lume şi n-o fi inventat ea regulile după care se conduce o societate, dar un pic de respect nu strică nimănui. Până la urmă, dacă Geoană n-o să mai fie al doilea om în stat nu se face gaură în cer şi nici nu înseamnă că schimbarea a dictat-o Băsescu. Nu poate să însemne decât ceea ce am văzut cu toţii în campania electorală când Geoană ni s-a arătat în toată splendoarea incapacităţii sale! El şi mulţi alţii ar trebui să înveţe că nu i-au născut mămicile lor oameni politici iar o funcţie  nu o capeţi pentru tot restul zilelor. Se poate trăi şi ca om obişnuit. O demonstrează milioanele de omeni a căror prioritate a devenit cum să treci şi de ziua de mâine-!

Vizualizări: 96

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: