Călinoiu are previziuni apocaliptice despre viitorul CE Oltenia

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Gorj a acordat un interviu într-un ziar local, transmiţând că situaţia Complexului Energetic Oltenia (CEO) este „încă bună“, dar că „prostia“ ar putea duce la sfârşitul acestei companii. Mai mult, acesta a rugat opinia publică să-şi imagineze cum ar fi dacă ar fi diminuate salariile minerilor şi energeticienilor la o mie de lei! Călinoiu sugerează că mai bine cu salarii mai mici, decât să închidem coşmelia. Senatorul PNL Dian Popescu nu înţelege de ce Ion Călinoiu a făcut aceste afirmaţii, amintind declaraţiile managerului Laurenţiu Ciurel, care a spus că CEO e pe profit şi că slujbele oamenilor nu sunt în pericol.

Preşedintele Ion Călinoiu a declarat că „prostia“ va duce la sfârşitul acestei companii. „Să ţineţi minte că nu interesele străine pot face ca CEO-ul să fie privatizat sau Doamne fereşte de mai rău, ci doar prostia noastră, a tuturor“, a spus Călinoiu, adăugând că există riscul „ne batem, ca idioţii, pe un cadavru“.

În acelaşi interviu, Călinoiu spune că nu are nimic personal cu Marin Condescu, liderul FNME, ba chiar recunoaşte faptul că a făcut şi lucruri bune: „Sunt sigur că înţelege situaţia în care se află CEO acum şi mă gândesc că ar trebui să fie primul care să vină cu soluţii reale“.

Salariul mediu de 1000 de lei în CEO?

Declaraţia şoc a venit spre finalul interviului acordat Gorj-Domino. Preşedintele Ion Călinoiu crede că cei 19.000 de angajaţi ai CE Oltenia ar trebui, în ultimă instanţă, să se mulţumească cu salarii de o mie de lei decât deloc. „Imaginaţi-vă că s-ar diminua salariile tuturor angajaţilor şi s-ar ajunge la un venit mediu de 1000 de lei. Sigur că ar fi neplăcut, chiar dramatic pentru unii, dar ia imaginaţi-vă ce ar însemna ca această companie să se închidă şi aceşti oameni să nu mai încaseze niciun leu. Atunci am putea spune că e apocaliptic. Eu aici vreau să nu se ajungă“, a spus Călinoiu.

De ce, dacă CEO e pe plus?

Călinoiu mai transmite că Laurenţiu Ciurel ar trebui lăsat în pace, să conducă CE Oltenia, şi să nu se mai ducă „toţi să ceară“ pentru că s-au dus vremurile acelea. „Dacă nu va face ceea ce trebuie, conform contractului,  va fi schimbat, însă, mă repet, trebuie să îl şi lăsăm în pace“, a spus Ion Călinoiu despre Ciurel. 

Dian Popescu, senator PNL Gorj, a fost uimit de declaraţiile lui Călinoiu şi de temerile acestui faţă de o eventuală privatizare sau disponibilizare, judecând după rezultatele financiare anunţate de companie. „Nu ştiu de ce a spus domnul Călinoiu aşa ceva. Eu ştiu că domnul Ciurel, managerul companiei, a spus că CEO e pe profit, că nu o să fie disponiblizări, că nu e nici un pericol pentru angajaţi. Nu ştiu de ce domnul Călinoiu aduce în discuţie diminuarea salariilor. Până la urmă, noi toţi, pentru că şi eu am fost printre aceia, am susţinut ca domnul Ciurel să fie managerul CEO. Îi urmăm succes, să facă profit şi să ţină oamenii la locurile de muncă, şi suntem alături de el“, a declarat Dian Popescu. 

Profit pe hârtie?

Rezultatul financiar pe primele două luni ale CEO a creat dispute la nivelul judeţului. Cei 11 parlamentari de Gorj, şefii judeţului, directorii şi sindicaliştii din minerit şi energie şi-au dat întâlnire vineri, pentru a găsi soluţii. Unii spun că profitul CEO este doar scriptic, fiind conştienţi că asta s-a datorat unor artificii contabile, deoarece la o vânzare de 2 TW în două luni nu putem vorbi de performanţă. Bugetul de venituri şi cheltuieli al CE Oltenia pe 2013 a fost fundamentat pe o producţie de energie de 18,5 TW, ori în ritmul actual abia vor fi produşi 12  TW. Problema este că ploile care se anunţă şi topirea zăpezilor de la munte vor face din lunile martie, aprilie şi mai unele chiar mai grele pentru CE Oltenia decât cele de până acum, din cauza creşterii procentului de energie hidro din piaţă.

Vizualizări: 156

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: